Primarul din Sângeorz Băi, care s-a filmat în timp ce îşi umilea fiica, a fost validat pentru un nou mandat: „Mare victorie, dragii mei sângeorzeni”
Traian Ogâgău, edilul care a intrat în atenția opiniei publice după ce s-a filmat umilindu-și fiica, a fost validat, joi, pentru încă un mandat de primar al localității Sângeorz-Băi. Judecătoria Năsăud a respins cererile de invalidare formulate de viceprimarul Virgil Dumitru şi de PSD Bistriţa-Năsăud. Decizia Instanței poate fi totuși contestată.
Primarul Ogâgău a transmis un mesaj pe Facebook prin care și-a anunțat „victoria” în urma validării nolui său mandat de primar.
„V A L I D A T pentru noul mandat! MARE VICTORIE dragii mei sângeorzeni! Ce m-aș fi făcut fără sprijinul dumneavoastră?! Mulțumesc bunului Dumnezeu și tuturor sângeorzenilor pentru susținere și implicare! Rugăciunile voastre au fost ascultate! Am avut și am încredere în justiție!”, este mesajul primarului.
Judecătoria Năsăud a valiadat joi noul mandat al lui Ogâgău, care a câștigat alegerile locale din 27 septembrie, candidând ca independent. Totodată, Instanța a decis respingerea cererilor de invalidare înaintate de viceprimarul Virgil Dumitru şi de PSD Bistriţa-Năsăud prin preşedintele Radu Moldovan, decizie care, potrivit legii, mai poate fi contestată.
Primarul fusese suspendat din funcție
Miercuri, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha a semnat ordinul de încetare a mandatului obținut de primar în 2016, înainte de termen.
Ordinul a fost semnat „ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei”, potrivit reprezentanților Prefecturii Bistrița-Năsăud. De asemenea, aceștia au mai precizat că ordinul s-a referit la încetarea mandatului început din 2016, întrucât cel câștigat la alegerile de anul acesta nu fusese validat.
În luna iulie, primarul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru refuzul de prelevare a probelor biologice. De asemenea, Ogâgău mai este cercetat într-un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.
Vara trecută, au apărut în spațiul public imagini cu primarul în timp ce își obliga fiica de 14 ani să stea dezbrăcată cu mâinile la perete. Ogâgău a câștigat alegerile locale din 27 septembrie, cu 65% din voturi.