Judecătorii de la Tribunalul Constanța au admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a primarului din Techirghiol, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, pe numele edilului a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile, pentru luare de mită.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Primarul Adrian Stan a fost reținut de procurorii DNA Constanța, vineri după-amiază, după ce a fost prins în flagrant când primea 40.000 de lei mită de la reprezentantul unei firme care are contracte de lucrări cu primăria.
Într-un comunicat transmis de Direcția Națională Anticorupție se arăta că, în perioada 2013 – 2015, Adrian Stan, în calitate de primar al orașului Techirghiol, a primit în mai multe rânduri de la un om de afaceri – denunțător în cauză – sume de bani cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, privind executarea unui contract de execuție lucrări.
În 13 octombrie 2015, Adrian Stan a pretins de la omul de afaceri sumele de 40.000 lei și respectiv 64.000 de lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 lei și respectiv 1.600.000 lei, care urmau să fie emise de societatea denunțătorului în temeiul aceluiași contract și achitate de Primăria Techirghiol.
„În baza acestei înțelegeri, vineri, Adrian Stan a primit de la aceeași persoană suma de 40.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracțiunii flagrante”, preciza DNA.
Adrian Stan este primar al localității Techirghiol din anul 2008, când a candidat din partea PNL. El este și președintele organizației PNL Techirghiol.