Prima pagină » Știri » Primarul intrat în greva foamei în fața Ministerului Sănătății, amânat de autorități până după Paște: Rămân pe baricade

Primarul intrat în greva foamei în fața Ministerului Sănătății, amânat de autorități până după Paște: Rămân pe baricade

Primarul intrat în greva foamei în fața Ministerului Sănătății, amânat de autorități până după Paște: Rămân pe baricade
Primarul din Ulmeni, care a intrat în greva foamei pentru o stație de ambulanță în orașul său, a avut vineri o întâlnire cu secretarul de stat Raed Arafat, care i-a transmis că după sărbătorile pascale se va întruni comisia interministerială care va decide cum va răspunde revendicărilor sale.

„Raed Arafat avea pregătit dosarul pe care l-am depus de-a lungul anilor pentru înființarea unei substații de ambulanță și două solicitări din partea Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș, privind înființarea unei stații (de ambulanță – n.r.) la Ariniș. După întâlnirea cu Raed Arafat, s-a luat decizia ca după sărbătorile pascale să aibă loc comisia interministerială care va trebui să decidă dacă stația se va deschide la Ulmeni sau la Ariniș”, a declarat sâmbătă, pentru Mediafax, Lucian Morar, primarul din Ulmeni, care a luat decizia de a protesta prin greva foamei împotriva refuzului autotorităților de a înființa o stație de ambulanță la Ulmeni.

Primarul a anunțat că, până la întrunirea comisiei interministeriale, el va continua protestul.

„Până atunci, voi rămâne în greva foamei (…). Rămân pe baricade, la cortul din fața Ministerului Sănătății”, a declarat primarul pentru Mediafax.

Lucian Morar, primarul din Ulmeni (județul Maramureș), a intrat luni în greva foamei, protest pe care a ales să-l facă în fața sediului Ministerului Sănătății, din București, pe motiv că orașul său a fost privat de un serviciu de ambulanță din considerente „rasiale, etnice și politice”.

Primarul, membru al Partidului Mișcarea Populară, a mai spus că decizia ministrului Sănătății de a deschide o stație de ambulanță în comuna Ariniș, din județul Maramureș, și nu în orașul Ulmeni este una influențată strict de culoarea politică a primarului de acolo, și mai puțin de nevoile medicale ale oamenilor din cele două localități.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surse: Percheziții la casa în care a trăit Rodica Stănoiu
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Accident produs la nici două ore de la deschiderea Autostrăzii Moldovei: două persoane rănite
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?