Primarul Oprescu anunță când va fi gata primul pod al pasajului Mihai Bravu
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat sâmbătă că șoferii ar putea circula pe primul pod al pasajului Mihai Bravu – Splaiul Unirii „undeva în martie 2014”, dacă vremea va permite buna desfășurare a lucrărilor.
„Lucrările merg foarte bine, chiar mult mai bine decât m-am așteptat, în condițiile în care au trecut doar trei luni și patru zile de când au fost reluate lucrările. Pe 6 ianuarie înțeleg că va fi adus și ultimul tablier pentru că podul să se poată traversa în întregime. Așa cum puteți vedea, scheletul podului este terminat și susținut. Cred că dacă vremea ne va permite, undeva în martie 2014 se va putea circulă pe acest pod”, a spus edilul, care a verificat, sâmbătă, stadiul lucrărilor la pasaj.
În ceea ce privește lucrările la cel de-al doilea pod, Oprescu a arătat că „deja au fost amplasați stâlpii în laterale, în vederea realizării podului, iar la sfârșitul anului 2014 întregul pasaj va fi dat în folosință”.
Cu același prilej, primarul general a precizat că pasajul va fi traversat zilnic de peste 48.000 de mașini și va contribui la descongestionarea traficului în zonele Brâncoveanu, Nițu Vasile, Bulevardul Berceni și fosta Macaralei.
Pasajul Mihai Bravu – Splaiul Unirii va avea două poduri paralele, peste Splaiul Unirii/Râul Dâmbovița și, respectiv, peste intersecția Prelungirea Șos. Mihai Bravu – Calea Văcăreștilor.
Podurile – unul cu lungimea de 675,4 metri și unul de 687,7 metri – vor avea câte două benzi de circulație pe fiecare sens.
Potrivit municipalității, în prezent, primul pod este realizat în proporție de 65%.
Primăria Capitalei a atribuit în august, prin licitație restrânsă accelerată, asocierii italiene Astaldi Spa – Astalrom SA un contract de 155,7 milioane de lei (35 milioane euro), inclusiv TVA, pentru finalizarea lucrărilor la pasajul Mihai Bravu – Splaiul Unirii.
Termenul pentru finalizarea lucrărilor este decembrie 2014.
Proiectul fusese început de Romstrade, firmă deținută de Nelu Iordache, însă contractul cu aceasta a fost reziliat în decembrie 2012, după ce municipalitatea a plătit 37 de milioane de lei.
La sfârșitul lunii ianuarie 2013, municipalitatea a primit din partea consilierilor generali dreptul de a contracta servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică pentru a identifica posibile creanțe rezultate în urma rezilierii contractului cu Romstrade.