Primarul Timișoarei are un plan pentru „nespălații” care vor să folosească transportul în comun
„Chiar dacă am creat Poliția transportului în comun, și inițiativa s-a dovedit foarte bună, pentru că un progres s-a obținut, totuși această poliție are un număr restrâns de oameni care nu pot fi omniprezenți. Ei nu au cum să fie în permanență în toate mijloacele de transport în comun, să-i prindă pe răufăcători, pe hoții care sunt foarte prezenți, să îi prindă și pe cei care n-au nicio treabă decât să se plimbe cu mijloacele de transport în comun nespălați și neîngrijiți, poluând aceste mijloace de transport. Când vom avea aceste camere video, vor putea fi identificați și echipajul de poliție se va duce ținta, dirijat din camera de monitorizare, acolo unde sunt probleme”, a spus primarul Nicolae Robu, potrivit opiniatimișoarei.ro.
Conform Poliției Locale, care face controalele pe tramvaiele și autobuzele RATT, de la începutul anului și până acum au fost aplicate călătorilor aproape 200 de amenzi. Oamenii legii i-au amendat și pe cerșetori, dar și pe călătorii care făceau mizerie sau distrugeau scaunele din tramvaie sau autobuze sau care comercializau fel de fel de produse fără autorizații.
În autobuzele și troleibuzele RATT există camere de supraveghere, iar oficialii regiei de transport colaborează cu Poliția Locală și chiar cu călătorii, atunci când se petrec incidente neplăcute. Tramvaiele sunt singurele mijloace de transport care nu sunt dotate cu camere video, dar urmează să se facă această modificare. Actualmente, doar două mijloace de transport pe șine se află în lucru, unul la Arad, iar altul la Pașcani și este posibil ca timișorenii să circule cu ele chiar de Paști.
„Toate tramvaiele, după ce vor fi recondiționate, vor fi dotate cu camere de luat vederi. În autobuze și troleibuze, avem camere de luat vederi, ele funcționează. Noi colaborăm cu Poliția Locală, în cazul în care ne solicită înregistrare video. Am avut situații în care am și trimis imagini de pe camerele de supraveghere. Inclusiv călătorii vin și ne solicită imagini, în cazul în care pățesc ceva în troleibuze sau autobuze”, au spus reprezentanții RATT.
foto: radiotimisoara.ro