Primarul Timișoarei vrea să introducă o „taxă pe paragină”, pentru clădirile și terenurile părăsite: „Valoarea taxei va fi cât se poate de ridicată”

Publicat: 27 10. 2014, 16:47

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că a constatat că în oraș, dar și în țară sunt „o mulțime” de terenuri neîngrijite și de clădiri degradate și că dorește ca la Timișoara, cel puțin, să fie introdusă o „taxă pe paragină”.

„Constatăm că în Timișoara – dar putem face aceeași constatare și în țară – o mulțime de proprietăți, terenuri și clădiri, ajunse pe mâna unora și altora, de o manieră care naște semne de întrebare, sunt lăsate în paragină. Imaginea orașului este afectată puternic de clădirile în paragină, unele chiar în curs de a se prăbuși, altele prăbușite, dar cu părți din ziduri rămase. La fel este valabil pentru terenuri. Vedem terenuri pe care nici măcar nu și le împrejmuiesc proprietarii, sunt pline de bălării. Vreau să introducem taxa pe paragină. Am făcut o tentativă de introducere a taxei pe turnuleț, nu s-a putut, doresc acum să introducem taxa pe paragină prin care să apară creanțe fiscale pentru cei care nu sunt în stare să își valorifice proprietățile”, a afirmat Nicolae Robu.

Primarul a spus că nu rezolvă nimic dând amenzi proprietarilor, doarece aceste amenzi sunt atacabile în instanță și se prescriu în trei ani.

„Dacă nu sunt în stare să își pună în valoare aceste proprietăți, indiferent cum le-au obținut, trebuie să plătească. Dacă ne limităm la amenzi, acestea sunt atacate în instanță, iar după trei ani sunt prescrise”, a explicat el.

Întrebat cum va fi încadrată această taxă, Robu a spus că nu există în Codul Fiscal o „taxă pe paragină”, dar că neîngrijirea proprietăților afectează mediul înconjurător.

„Avem în lucru această idee. Există o posibilitate de încadrare pentru că se afectează și mediul. Nu există o rubrică în Codul Fiscal cu titlul de paragină, evident, dar există alte reglementări care pot fi încadrate acestei situații pentru că ele produc afectări ale mediului, ale sănătății oamenilor, ale aspectului orașului”, a spus Robu.

Întrebat, de asemenea, ce valoare va avea această taxă, Nicolae Robu a afirmat că valoarea va fi cât se poate de ridicată.

„Valoarea va fi cât se poate de ridicată pentru că altfel nu are niciun sens. Doresc să fie o măsură care să îi determine pe proprietari să își curețe terenurile și să își îngrijească imobilele. Vom pregăti detaliile de aplicare”, a afirmat Robu.

El a mai spus că o parte dintre clădirile degradate din oraș aparțin Primăriei Timișoara, dar că instituția face tot ce îi stă în putință să le renoveze. El nu a putut preciza însă care este numărul clădirilor degradate care aparțin Primăriei.

În anul 2012, primarul Nicolae Robu a vrut să introducă „taxa pe turnuleț”. Această taxă ar fi urmat să fie plătită de cei care și-au construit ilegal turnulețe pe imobile, dar nu a putut fi aplicată deoarece nu s-a găsit o bază legală.