Primarul unei comune a distrus cu toporul un local pe care voia să îl evacueze. VIDEO
This browser does not support the video element.
Cecilia Tarniță, prorietara barului a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că a fost sunată de angajata localului să vină urgent pentru că primarul, viceprimarul și angajații primăriei vor să scoată toate bunurile din bar și să îi evacueze forțat.
Potrivit femeii, imediat ce a ajuns la local, primarul și angajații săi au distrus geamurile și ușile barului cu toporul, apoi au intrat în local de unde au luat băutura, vesela, mobilierul și aparatura.
Femeia spune că nu a fost înștiințată de decizia de evacuare. În plus, susține că a acționat în judecată Primăria Uriu, solicitând intrarea în legalitate a construcției.
„Am fost sunată să vin urgent la bar că sunt primarul și angajații primăriei. După ce am venit mi-au spus să deschid ușile și să îmi iau marfa că au ordin de evacuare. Le-am spus că executarea se face cu un executor judecătoresc iar primarul mi-a spus că în sat el e executorul. Nu le-am deschis ușile. Au spart ușile, iar domnul primar a spart geamul cu toporul și au scos marfa. Nu știu unde au dus-o”, a povestit Cecilia Tarniță, proprietara barului.
Proprietarii localului sunt deciși să depună plângere la poliție, acuzându-l pe primar de abuz și chiar de furt al bunurilor existente în local.
Primarul comunei Uriu, Petru Șerban recunoaște că actualii proprietarii ai barului nu au fost înștiințați că urmează să fie evacuați, dar susține că motivul este că nimeni nu ar fi anunțat la primărie că barul și-a schimbat proprietarul în urmă cu un an. Astfel, toate actele legate de evacuare au fost fost trimise fostei proprietare a barului, care ar fi acceptat chiar și demolarea acestuia.
„Acest local nu are autorizație de construire și a fost ridicat pe domeniul public. El fusese tolerat de-a lungul timpului (…) Vom face aici o piață agroalimentară. Am făcut demersurile legale după ce consiliul local a decis desființarea tutoror construcțiilor amplasate ilegal pe domeniul public. Este vorba de acest bar și de două garduri”, susține primarul comunei Uriu, Petru Șerban.
Deși intervenția primarului a fost contestată de localnici, acesta spune că Primăria trebuie să elibereze construcția pentru a pune, ultrerior, în aplicare, decizia de demolare.
„Aparatul primăriei este organ executor și poate să facă această executare silită. Primăria poate să facă legal, în baza hotărârii consilului local executarea silită, să elibereze construcția în vederea punerii în aplicare a deciziei de demolare. Noi am luat toate bunurile mobile le-am depozitat într-un spațiu pe care l-am izolat, am făcut un proces verbal cu tot ce era acolo și ei pot veni în 30 de zile să își revendice bunurile. Am procedat conform Codului Civil. Nu am spart ca să facem jaf ci ca să punem în aplicare legea. Dacă am greșit vom vedea. Am apărat bunurile comunei și le voi apăra cu orice preț”, a mai spus primarul Petru Șerban.