Primarul unei comune din Giurgiu, trimis în JUDECATĂ de procurorii DNA, după ce și-a cazat rudele pe banii europeni destinați unei tabere pentru copii
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe primarul comunei Vedea, județul Giurgiu, Marian Țaga (PNL), după ce în anul 2021 s-ar fi cazat cu familia și prieteni pe banii europeni destinați unei tabere pentru copiii din localitate.
Marian Țaga, primar al comunei Vedea, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că acesta s-ar fi cazat cu mai mulți apropiați pe banii europeni pentru copiii din localitate.
Tabăra a fost organizată în stațiunea Rânca, județul Vâlcea, pentru copiii de la școala din comuna Vedea și trebuia să dureze o săptămână.
Copiii au stat în tabără doar 4 zile, iar în restul perioadei au fost cazați primarul cu familia acestuia și prieteni.
Și firma organizatoare a fost trimisă în judecată
De asemenea, în același dosar au fost trimiși în judecată și viceprimarul comunei Vedea, un angajat al primăriei, directoarea școlii și firma care a organizat tabăra.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului de peste 53.000 de lei.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
ȚAGA MARIAN, la data faptelor primar al comunei Vedea, județul Giurgiu, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– fals intelectual,
TUDOR CRISTINA DANIELA, la data faptelor director al Școlii Gimnaziale „Apostol Arsache”, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– fals intelectual,
ȘERBAN ALEXANDRU, la data faptelor viceprimar al comunei Vedea, județul Giurgiu, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene
– fals intelectual,
COARDĂ STELIAN, la data faptelor angajat al primăriei comunei Vedea, județul Giurgiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– fals intelectual,
S.C.HOFNER COM S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– complicitate la fals intelectual”, a transmis Direcția Națională Anticorupție.