Primarul unei comune din Gorj a promis 2.500 de lei fiecărei femei care devine mamă. Ce s-a întâmplat în realitate cu banii
Cele 12 femei din comuna Bălănești care anul trecut au adus pe lume trei fetițe și nouă băieți nu au primit stimulentul în valoare de 2.500 de lei, promis de autoritățile locale pentru creșterea natalității.
Acordarea stimulentului a fost aprobată de Consiliul Local, la începutul anului trecut, în condițiile în care în 2015 au murit 47 de persoane și s-au născut doar doi copii.
„În 2016, în total, au fost 12 nașteri, iar în cursul acestui an nu este nicio femeie gravidă declarată pe raza localității. Sunt mulțumit pentru anul trecut. Avem 12 nou-născuți. A dat rezultate decizia, acum rămâne de văzut ce va fi în cursul acestui an. Sper să fie la fel, cel puțin. Stimulentul va fi acordat însă începând cu anul acesta, pentru că anul trecut nu am avut bani în buget și anul acesta vom da și diferențele, adică 2.500 de lei pentru o naștere. Vor primi câte 200 de lei, lunar, în cursul unui an. Cele 12 mame nu au primit deloc bani. Urmează după ce facem bugetul să fie prevăzuți banii, la început de an. Am avut investiții, cofinanțări și nu am putut să achităm, oricum am încheiat anul trecut cu un deficit. Am mai rămas datori către unii furnizori, cât și la mămici, dar nu s-au supărat. Sunt înțelegătoare, până la urmă oricum ar fi trebuit să facă și copii, sunt familii tinere. Se află acum pe lista priorităților”, a declarat pentru Mediafax, Ovidiu Pungan, primarul comunei Bălănești.
Mămicile spun că au înșeles situația, dar speră totuși să primească banii.
„Am înțeles că nu au fost bani, sperăm ca problema să fie rezolvată până în martie, ca să încurajeze și alte femei și poate chiar noi să mai facem un copil. Sunt de ajutor și acești bani. Creșterea unui copil presupune multe cheltuieli, probabil de aceea tinerele nu mai rămân însărcinate și preferă să meargă la muncă, în străinătate”, a spus una dintre mămici.
Deși a fost înregistrat un record în ceea ce privește frecvența nașterilor în 2016, numărul persoanelor decedate a fost mai mare.
„Am avut 12 nașteri și 21 de decese. Nu am mai avut atâtea nașteri de mult timp, cred că de vreo cinci ani. Media era de 4-5 nașteri. Stimulentul oferit femeilor care aduc pe lume unul sau doi copii nu e atât de mare, este o chestie simbolică. Va rămâne aceeași valoare și în acest an, din prima lună în care aduc pe lume copilul. Se face un dosar la Primărie”, a afirmat primarul Ovidiu Pungan.
În prezent, comuna Bălănești are 2.204 locuitori. Numărul îngrijorător de decese înregistrate, în raport cu cel al nașterilor, l-a determinat pe primar să propună Consiliului Local, la începutul anului 2016, acordarea unui stimulent financiar pentru mame, atât pentru primul copil, cât și pentru al doilea, în valoare de 2.500 de lei, într-un an.
De acești bani vor putea beneficia și familiile/părinții care au viză de reședință și au locuit minim 12 luni, până la nașterea copilului, în localitate.