Primarul unei comune din județul Mehedinți a accidentat mortal un biciclist

Publicat: 25 02. 2015, 07:07

Accidentul a avut loc pe DN 67A, între localitățile Broșteni și Strehaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Pe DN 67A, în afara localității Broșteni, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și un biciclist. În urma accidentului, biciclistul a decedat”, a declarat Ionuț Popa de la Serviciul Poliției Rutiere Mehedinți.

Primarul comunei Broșteni, Alexandru Borugă, care plecase de la locul de muncă și se îndrepta spre casă, a declarat imediat după accident că biciclistul a ieșit în fața autoturismului său, astfel că nu a mai putut să-l evite.

„A intrat în fața mea cu bicicleta, cred că era și băut, că de regulă așa umblă. Nu am putut să-l evit, nu am avut viteză. Fiind aproape, el a intrat în fața mea, s-a urcat pe capotă. Necazul este mare fiindcă este vorba de un om. Mașinile care au venit din față au plecat, că așa sunt șoferii, care cred că l-au orbit, el nu avea semnalizare absolut deloc”, a spus primarul.

Primarul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Victima, Mircea Cârnog, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Imoasa, comuna Broșteni, a murit pe loc, iar polițiștii ajunși la fața locului au deschis o anchetă, întocmind dosar penal pentru ucidere din culpă.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.