Primele efecte ale licitațiilor centralizate. Ce economii s-au făcut la bugetul Sănătății
Ministerul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a prezentat primele efecte ale legii licitațiilor centralizate, denumită și legea lui Arafat. Actul normativ a intrat în vigoare de la începutul anului, dar primele licitații centralizate s-au realizat abia în urmă cu două luni. „Au fost multe contestații pe partea de licitații. Asta a îngreunat mult procesul de achiziții”, a ținut să precizeze Nicolăescu.
Dacă inițial se spunea că aceste licitații vor ajuta inclusiv la soluționarea crizelor de medicamente din spital, instituția nu a reușit până în prezent să încheie prea multe contracte în acest sector.
„Am reușit să încheiem un contract cadrul pe 4 ani pentru achiziția de combustibil. În urma licitațiilor centralizate pe combustibil am achiziționat 85 milioane de litri de combustibil și am obținut o reducere de 6% față de prețul de la pompă”, a spus Nicolăescu.
Tot în luna decembrie, MS a încheiat un acord cadru pe 4 ani pentru achiziția a 18 medicamente necesare pentru tratamentul bolnavilor de TBC. În urma procedurii de achiziție publică centralizată, instituția a încheiat acordul pe o valoare maximă de 30.158.840 lei, ceea ce reprezintă o economie de 28% față de valoarea maximă estimată în baza achizițiilor efectuate în anii anteriori de 41.961.330 lei.
„O altă achiziție publică centralizată care a produs economii majore pentru sistem s-a încheiat în luna octombrie 2013, atunci când am încheiat acordul cadru pentru achiziția unei cantități maxime de 1,4 milioane de doze de vaccin hexavalent, pentru o perioadă de 4 ani”, a spus șeful Sănătății.
Acordul cadrul s-a încheiat pe o valoare de 97.664.000 lei, pe patru ani, ceea ce reprezintă o economie de peste 33,6%, față de valoarea estimată în baza achizițiilor efectuate în anii anteriori de 147.196.000 lei.
Ce se întâmplă dacă, între timp, prețul la combustibil sau la medicamente scade sau crește
Pentru că contractele au fost încheiate pe o perioadă de 4 ani există riscul că prețul la medicamentele achiziționate prin licitații centralizate să crească sau să scadă. În această situație autoritățile spun că și-au luat măsuri de precauție. „În cazul în care prețul produselor achiziționate prin licitații centralizate scade se va renegocia. În cazul în care prețul crește, ministerul Sănătății nu va mai da nicio diferență”, a punctat Nicolăescu.
Demnitarul a mai spus că prin procedura achizițiilor centralizate s-a urmărit, pe lângă gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate și obținerea unor prețuri mai bune, asigurarea continuității în achiziționarea produselor și serviciilor, dar și calitatea uniformă a acestora.
„În continuare vor mai avea loc achiziții centralizate pentru dispozitive medicale implantabile și material sanitare,sperând că economiile pe care le vom realiza ne vor ajuta în îmbunătățirea activității spitalelor. Practica achizițiilor publice centralizate ne va permite în primul rând, monitorizarea consumurilor, pentru că în acest fel vom ști în ce cantitate contractează subsecvent fiecare unitate sanitară în parte și cum folosește volumul achiziționat”, a mai spus Nicolăescu.