Primele consecințe economice ale războiului din Ucraina au început să se resimtă și în țara noastră. Românii au luat cu asalt casele de schimb valutar şi au stat la coadă să schimbe banii, de teamă că leul se va deprecia foarte mult.
Casele de schimb valutar au vândut, sâmbătă, și 150.000 de euro într-o singură oră. În plus, un singur euro este vândut cu 5,35 de lei.
„Trebuie să luăm în calcul că avem două necunoscute: una este inflația galopantă, care mătură toată planeta și nu ne-a iertat nici pe noi. E o inflație pe care o suportăm, cam în proporție de 80% este venită din afară și cam 20% sunt problemele noastre de aici.Peste această inflaţie care era s-a abătut acum şi această situaţie geo-politică foarte complicată. E chiar un fenomen cu care nu suntem obişnuiţi, generaţiile de azi nu am mai avut de-a face cu el. Nu există o panică financiară în România la această oră şi nici nu este vreun motiv de panică financiară„, a spus Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, sâmbătă, la Antena 3.
Analistul economic Aurelian Dochia atrage atenția asupra faptului că efectele negative ale invaziei Rusiei au început deja să se simtă, încă dinaintea izbucnirii violențelor.
„Cred că trebuie să ne aşteptăm la o deteriorare pe toţi aceşti indicatori – PIB, inflaţie, exporturi-importuri. Niciodată o situaţie de conflict nu va avea efect pozitiv asupra economiei. Unele efecte au început să se vadă de dinaintea izbucnirii conflictului, pieţele bursiere au început să fie nervoase, volatile, apoi să aibă scăderi serioase, iar pieţele valutare sunt puternic afectate de tot ce înseamnă materii prime, în primul rând energia. Petrolul a depăşit 100 de dolari pe baril, nivel pe care nu l-am avut din 2014, iar acest lucru se va simţi apoi în întreaga economie, cresc costurile în toate fazele de producţie, iar acest lucru se va transmite la consumator. Inflaţia va depăşi clar 10%, nu doar în România, ci şi în America“, a spus Aurelian Dochia.
După zece zile de război, Rusia începe „să realizeze costul real al războiului”, spune un consilier apropiat al președintelui ucrainean, care precizează că din acest punct negocierile pot fi „constructive”. În paralel, sâmbătă noapte Volodimir Zelenski a avut o nouă discuție telefonică cu Joe Biden, căruia i-a cerut mai mult ajutor financiar pentru a rezista invaziei Rusiei.
„În cadrul unui dialog permanent, am avut o nouă conversaţie cu @POTUS (preşedintele Statelor Unite). Ordinea de zi a inclus probleme de securitate, sprijinul financiar pentru Ucraina şi continuarea sancţiunilor împotriva Rusiei”, a scris Volodimir Zelenski pe Twitter.