Prima pagină » Știri » Primele fotografii cu prințesa Charlotte, la șase luni, publicate de familia regală britanică

Primele fotografii cu prințesa Charlotte, la șase luni, publicate de familia regală britanică

Două fotografii ale prințesei Charlotte, în vârstă de șase luni, care au fost realizate de mama sa, ducesa Catherine, au fost publicate duminică de biroul de presă al Palatului Kensington, reședința oficială a ducelui și ducesei de Cambridge.

Prințesa Charlotte, care nu a mai fost văzută în public de la botezul său, în luna iulie, este îmbrăcată într-o rochie înflorată cu guler alb, peste care poartă o jachetă tricotată de culoare roz. Întreaga ținută îi scoate în evidență ochii albaștri, informează dailymail.co.uk.

Cele două fotografii au fost făcute publice de prințul William și soția sa, ducesa Catherine, în semn de mulțumire pentru poporul britanic și pentru presă care le-au permis celor doi copii ai lor, prințul George și prințesa Charlotte, să crească departe de lumina reflectoarelor.

„Ducele și Ducesa de Cambridge sunt încântați să distribuie două noi fotografii ale Prințesei Charlotte”, au anunțat, duminică, reprezentanții Kensington Palace.

Sursa foto: Facebook.com/TheBritishMonarchy

Aceștia au precizat că fotografiile au fost realizate de ducesa Catherine, în prima parte a lunii noiembrie, în reședința familiei sale din Norfolk.

De asemenea, potrivit reprezentaților Kensington Palace, prințul William și soția sa, ducesa Catherine, continuă să primească mesaje de felicitare pentru prințesa Charlotte din lumea întreagă și speră că noile fotografii cu aceasta vor stârni entuziasmul tuturor oamenilor.

Pe de altă parte, reprezentanții cuplului regal britanic au declarat pentru Mail Online că ducele și ducesa de Cambridge sunt foarte recunoscători pentru susținerea pe care au primit-o din partea presei în ceea ce îi privește pe prințul George și prințesa Charlotte și intenționează să procedeze în continuare în aceeași manieră, respectiv să distribuie din când în când fotografii cu cei doi copii ai lor.

Prințul George, fiul ducelui și ducesei de Cambridge, a împlinit vârsta de 2 ani pe 22 iulie. Acesta ocupă locul al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după bunicul său – prințul Charles și tatăl său – prințul William.

Prințesa Charlotte, surioara prințului George, s-a născut pe 2 mai și a apărut până în prezent doar de două ori în public – imediat după naștere, alături de mama sa, când au părăsit maternitatea spitalului St. Mary din Londra, și la botezul său, care a avut loc pe 5 iulie, la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham.

În luna august, familia regală britanică s-a plâns de faptul că prințul George a fost hărțuit de paparazzi. Hărțuirea prințului George de către paparazzi a crescut în ultimele luni și tacticile acestora devin tot mai periculoase, a anunțat la momentul respectiv Palatul Kensington.

Avertismentul părinților prințului George a venit în contextul în care prințul William și soția sa, ducesa Catherine, încearcă să prevină publicarea unor fotografii neautorizate ale micuțului în vârstă de doi ani.

Potrivit serviciului de presă al Palatului Kensington, unele societăți de media au recurs la „măsuri extreme” pentru a obține fotografii cu micul prinț și, în acest sens, „a fost depășită o limită”. Totodată, conform Palatului Kensington, un număr redus de organizații, în special din Germania, Franța, Australia, Noua Zeelandă și SUA, au publicat fotografii realizate „în circumstanțe inacceptabile”. Totuși, reprezentanții Palatului Kensington au precizat că majoritatea organizațiilor de media și toate publicațiile britanice au refuzat să publice astfel de imagini.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?