Prima pagină » Știri » Primele poze cu fiica fostului principe Nicolae al României și a Alinei Binder – FOTO

Primele poze cu fiica fostului principe Nicolae al României și a Alinei Binder – FOTO

Fostul principe Nicolae a postat pe rețelele de socializare prima poză cu fiica sa și a Alinei Binder, la aproximativ o lună după nașterea Mariei-Alexandra.

Cei trei au pozat pentru cea mai recentă ediție a revistei franceze Point de Vue. Fostul principe și soția sa apar în fotografii ținându-și în brate fiica.

„Avem bucuria să vă facem cunoștință cu fiica noastră, Maria-Alexandra!”, a scris fostul pricipe al României pe Instagram.

Primele fotografii cu Maria-Alexandra, fiica fostului principe Nicolae

Fostul principe anunța pe 1 iunie că el și soția sa, Alina Maria, vor deveni pentru prima dată părinți, în luna noiembrie. Miercuri, 8 iulie, a postat primele fotografii cu soția lui însărcinată.

„Sunt fericit să vă pot împărtăși bucuria că soția mea, Alina Maria este însărcinată cu primul nostru copil, care va veni pe lume în noiembrie. Ocrotit de dragostea părinților și a familiei, copilul nostru va fi educat în respectul strămoșilor și al valorilor tradiționale, în spiritul iubirii și al responsabilității față de țară, în credința în care am fost botezat, ca și bunicul meu, Regele Mihai! Așa să ne ajute Dumnezeu! Nihil Sine Deo!”, este mesajul transmis de Ziua Internațională a Copilului, de către Nicolae al României.

Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills (n. 1 aprilie 1985, Meyrin, Elveția) este nepotul cel mai vârstnic al fostului rege Mihai I al României. Născut și crescut în străinătate, a vizitat România în 1992, cu ocazia primei vizite a bunicului său după începutul exilului din 1948.

La împlinirea vârstei de 25 de ani – 1 aprilie 2010, Nicolae a primit titlul de Principe al României, cu rangul și apelativul de Alteță Regală. Adus în România de principesa Margareta, care l-a susținut financiar și în timpul studiilor din Marea Britanie, a învățat limba română și a participat la activități publice ale familiei sale și a fost implicat în acțiuni caritabile.

Printr-un document semnat la 1 august 2015 și intrat în vigoare imediat i-au fost retrase titlul și calificativul și a fost exclus din linia de succesiune la tronul României.

Nicolae Medforth-Mills s-a căsătorit, în 2018, cu Alina Maria Binder, la biserică, în Sinaia, fără ca reprezentanții Casei Regale a României să participe la eveniment.

Citește și