Absolvenții claselor a XII-a au scăpat astăzi de emoțiile BACALAUREATULUI, cu proba scrisă la alegere din aria curriculară. Elevii au ales între următoarele materii, în funcție de profilul de studiu: BIOLOGIE – 70.372 elevi, GEOGRAFIE – 56.076 elevi, FIZICĂ – 20.989 elevi, CHIMIE – 12.779 elevi, INFORMATICĂ – 5.873 elevi, LOGICĂ – 2.843 elevi, SOCIOLOGIE – 2.031 elevi, ECONOMIE – 1.575 elevi, PSIHOLOGIE – 1.301 elevi și FILOSOFIE – 1.220 elevi.
Potrivit EDU.RO, cei aproximativ 18.000 de absolvenți din acest an sau din promoțiile anterioare așteaptă acum REZULTATELE PARȚIALE, care se vor afișa duminică, 8 iulie. CONTESTAȚIILE se vor depune pe 9 iulie, urmând ca între 10 și 12 iulie acestea să fie soluționate. Pe 13 iulie, elevii vor afla REZULTATELE FINALE LA EXAMENUL DE BAC 2012.
Legat de incidentele înregistrate în acest an, peste 120 de candidați au fost eliminați doar din proba scrisă la limba și literatura română, la nivelul țării, pentru tentativă de fraudă, potrivit datelor Ministerului Educației.
Pentru cei care nu vor promova sesiunea din vară a examenului de bacalaureat, SESIUNEA DE TOAMNĂ se va desfășura între 20 august și 5 septembrie, cu înscriere între 16 și 20 iulie.
Anul trecut, în județul NEAMȚ, rata de promovare a fost de 44,50%, iar la NIVEL NAȚIONAL de 45,72%, cel mai scăzut nivel din istorie, potrivit profesorilor.