Primii trei arestați la domiciliu au fost eliberați și au plecat acasă, pentru executarea mandatelor
Primii trei arestați preventiv au fost eliberați, joi, din celulele în care își executau mandatele și au plecat acasă, unde vor sta în arest la domiciuliu, ca urmare a unei decizii a magistraților Judecătoriei Buftea.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre trei tineri din județul Ilfov, doi în vârstă de 24 de ani și unul de 19 ani, care erau arestați preventiv pentru furt calificat, după ce au fost acuzați că au spart mai multe locuințe.
În urma deciziei luate de instanță, Constantin Radu și Constantin Mihăilă, ambii în vârstă de 24 de ani, au fost eliberați din arestul Secției 5 din București, în timp ce Laurențiu Duca, de 19 ani, a ieșit din arestul Poliției Transporturi.
Aceștia au plecat acasă, unde vor sta în regim de arest la domiciliu.
În arest la domiciliu va sta și fiul vrăjitoarei „Mama Omida”, Viorel Motoi, pentru care tot Judecătoria Buftea a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive.
Unele dintre modificările Codului de procedură penală care a intrat în vigoare la 1 februarie se referă la măsurile preventive. Interdicția de a părăsi localitatea sau țara au fost eliminate, iar ca măsură preventivă a fost introdus arestul la domiciliu.
Conform noii legislații, măsura arestului la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o perioadă de cel mult 30 de zile, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta.
Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are obligația de a se prezenta în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat. El nu are voie să comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alți participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii ori experții, precum și cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obișnuit împreună cu el sau care nu se află în îngrijirea sa.
„Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere. (…) La cererea scrisă și motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului”, potrivit noilor prevederi.
Măsurile preventive prevăzute în noul Cod de procedură penală sunt: reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă.