Primul bilanț al programului privind evaluarea stării de sănătate a populației, în octombrie

Primul bilanț al programului privind evaluarea stării de sănătate a populației, în octombrie
Un prim bilanț al programului național privind evaluarea stării de sănătate a pupulației va fi realizat după primul trimestru, adică în octombrie, până acum nefiind semnalate probleme majore, a anunțat, miercuri, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății.
Publicat: 15/02/2012, 10:05
Actualizat: 26/07/2012, 10:17

Un prim bilanț al programului național privind evaluarea stării de sănătate a pupulației va fi realizat după primul trimestru, adică în octombrie, până acum nefiind semnalate probleme majore, a anunțat, miercuri, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății.

"Din câte știu nu au fost înregistrate probleme în derularea programului, poate doar mici defecțiuni privind expedierea înștiințărilor", a mai spus demnitarul, prezent miercuri la inaugurarea Centrului Român HIV/SIDA.

La rândul său, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că până miercuri au fost expediate peste 3,2 milioane de scrisori celor născuți în iulie și august, pentru efectuarea consultației medicale și a analizelor din cadrul programului național.

"Ar mai fi de expediat aproximativ 400.000 și am lichida lista celor născuți în august, urmând să expediem celor născuți în septembrie", a precizat președintele CNAS.

Vasile Ciurchea a adăugat că este îmbucurător faptul că doar șapte la sută din scrisorile expediate au fost returnate, adică aproximativ 200.000. (Mediafax)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral