Primul deținut mort de coronavirus. Era încarcerat la Craiova-Pelendava

Primul deținut mort de coronavirus. Era încarcerat la Craiova-Pelendava
A murit, la Penitenciarul Craiova-Pelendava, primul deținut infectat cu noul coronavurs
Publicat: 16/11/2020, 17:01

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a înregistrat, oficial, primul deces al unui deținut care era infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre despre un bărbat în vârstă de 70 de ani, care a decedat la Spitalul Județean Craiova.

Încă din perioada stării de urgență, când în închisori s-au luat măsuri speciale, iar drepturile deținuților la vizită, permisie și pachet au fost ridicate, reprezentanții ANP au menționat, ori de câte ori se raporta un caz de îmbolnăvire în rândul personalului, că angajatul respectiv „nu a intrat în contact cu persoanele private de libertate”.

Până la urmă, virusul a ajuns și în rândul deținuților, care au început să se îmbolnăvească cu zecile. Spre exemplu, numai la Craiova-Pelendava, unde s-a înregistrat decesul, au fost confirmați cu noul coronavirus aproape 50 de deținuți.

Deținutul mort avea comorbidități

Conform ANP, unul dintre aceștia, în vârstă de 70 de ani, a murit la Spitalul Județean Craiova. Bărbatul ar fi avut comorbidități și ar fi fost internat în mai multe rânduri, pentru diferite probleme de sănătate.

„Persoana privată de libertate, vârstincă, cunoscută cu o serie de afecţiuni medicale cronice şi periodic internată în unităţi spitaliceşti ale sistemului penitenciar sau publice, a fost prezentată la unitatea sanitară, pentru consult de specialitate, în data de 5 noiembrie.

Conform procedurilor, s-a efectuat testul pentru SARS-CoV-2, primul rezultat fiind neconcludent. Testul ulterior a relevat un rezultat pozitiv. Conform certificatului medical constatator al decesului, printre cauzele decesului se numără şi boala Covid-19, alături de alte stări morbide importante”, a transmis Penitenciarul Craiova-Pelendava.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Vedeta din România pe care puțini și-o amintesc! Mama ei e disperată: fiica a renunțat...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Doliu național azi: Am primit, cu multă durere, vestea tragică! Patriarhul Daniel...
Cea mai bună omletă din lume. Rețeta care face furori peste tot
Cum au arătat Sorin Brotnei și soția lui în ziua nunții. Imagini inedite cu mireasa...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
O regulă veche de 100 de ani a fost infirmată! Cercetătorii spun că ar trebui...