10:45
Potrivit CNAIR, sâmbătă, în intervalul orar 13.00-20.00 a fost instituie o restricție de circulație pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe DN 13 B, între km 0+000, localitatea Praid si km 51+051, localitatea Gheorghieni, județul Harghita.
În această zonă se înregistrează viscol și ninsori abundente, care pot crea dificultăți autovehiculelor de mare tonaj.
În funcție de evoluția fenomenelor meteorologice, restricția poate fi prelungită, anunță CNAIR.
Reprezentanții CNAIR fac apel la șoferi să se informeze despre condițiile meteorologice din zonele tranzitate, înainte de a pleca la drum, să conducă prudent, să aibă autovehiculele echipate pentru iarnă și să respecte restricțiile de trafic impuse.