Primul oficial din Rusia care admite public că invazia din Ucraina nu merge conform planului
Războiul din Ucraina decurge mai încet decât se aștepta Kremlinul. Această declarație a fost făcută chiar de unul dintre apropiaţii lui Vladimir Putin.
Afirmaţia este cu atât mai puternică cu cât apropiatul liderului de Moscova este chiar fostul său șef de securitate, Viktor Zolotov, relatează Reuters. Declaraţiile au fost făcute la o slujbă bisericească condusă de patriarhul ortodox Kiril.
Zolotov a dat vina pentru progresul mai lent decât se aștepta pe ceea ce el a spus că sunt „forțele ucrainene de extremă-dreapta”, care „se ascund în spatele civililor”, acuzație făcută în mod repetat de oficiali din Rusia.
Afirmațiile lui Zolotov, în contradicție cu spusele lui Serghei Şoigu
Spusele oficialului rus par să fie în contradicţie cu o declaraţie de vineri a ministrului rus al apărării Serghei Şoigu, care i-a spus lui Vladimir Putin că „totul se derulează conform planului”.
„Aş spune că, da, nu totul se derulează atât de repede după cum ne-am dori”, a spus Zolotov, în declaraţii publicate pe site-ul Gărzii Naţionale. „Însă noi ne îndreptăm spre obiectivele noastre pas cu pas şi victoria va fi de partea noastră, iar această icoană va proteja armata rusă şi va accelera victoria noastră”, a mai spus Zolotov în timpul slujbei.
Viktor Zolotov este un important oficial rus în domeniul securităţii, care a condus odată garda personală a lui Vladimir Putin. În prezent, el este şeful Gărzii Naţionale.