Prima pagină » Știri » Primul zbor pentru nudiști, în iulie, în Germania

Primul zbor pentru nudiști, în iulie, în Germania

Turiștii est-germani amatori de nudism vor putea, începând cu luna iulie, să circule cu avionul în costumul lui Adam, a anunțat, luni, un membru al unei companii organizatoare de călătorii din Erfurt, estul Germaniei, informează AFP.

Naturiștii vor putea, începând de vineri, să-și rezerve un loc pentru un zbor dus-întors, prevăzut pentru 5 iulie, între Erfurt și insula Usedom, în Marea Baltică. La această aventură, care costă 499 de euro de persoană, pot participa maximum 50 de membri ai „FKK” („Cultura corpului liber”) – denumirea germană a naturismului.

„Toți pasagerii vor zbura în costumul lui Adam, dar nu se vor putea dezbrăca în avion decât o dată”, a spus Enrico Hess, patron al agenției de voiaj OssiUrlaub. Acesta a adăugat că, „din motive de securitate, pilotul și personalul de bord vor călători îmbrăcați”.

„Ideea ne-a fost sugerată de asociațiile naturiste. Acest zbor este unul de testare, dar, dacă are succes, vom mai face și altele, spre alte destinații”, a mai spus Hess.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și