Principele Nicolae SE ÎNSOARĂ cu Alina Binder. Junii Brașovului și un ansamblu folcloric din Bucovina vor însoți CALEAȘCA MIRILOR

Publicat: 30 09. 2018, 16:18
Actualizat: 02 10. 2018, 15:09

Urmăriți aici imagini de la cununia religioasă a fostului principe Nicolae cu Alina Binder.

Pe invitații, se menționează că ținuta la biserică este obligatorie. Doamnele trebuie să poarte rochie de zi și pălărie, iar domnii – uniformă sau costum de zi. Cununia religioasă va avea loc la Biserica „Sfântul Ilie” din Sinaia, de la ora 14.30. Publicul nu are acces în lăcașul de cult. O oră mai târziu este programată ieșirea mirilor din biserică și plecarea spre Cazino, cu o caleașcă.

Nicolae și soția sa vor pleca de la biserică spre Cazino cu o caleașcă, iar în față vor avea călăreții de la Junii Brașovului.

„Primii vor fi Junii Brașovului, care vor merge pe cai, apoi caleașca cu mirii, iar apoi un ansamblu folcloric din Bucovina. Vor merge până la Cazino, pe bulevardul Carol I. Circulația va fi restricționată cât vor trece. Pregătirile lor sunt în regulă”, a explicat pentru Mediafax primarul din Sinaia, Vlad Oprea.

Acesta se așteaptă ca mii de persoane să salute mirii când vor trece spre Cazino, în caleașcă.

La ora 16:30, Nicolae și Alina vor ieși în balcon, la Cazino, să-i salute pe cei prezenți, iar la ora 18.00 va începe recepția.

Potrivit biroului de presă al nepotului regelui Mihai, nași vor fi Liviu și Simona Popescu, Constantin Filitti și Alexandra Butculescu-Filitti. Cavaleri sunt Mihai Binder, fratele Alinei, Andrew Griffiths din Marea Britanie, Charles-Antoine Uyttenhove din Belgia, Bejan Alizaddeh și James Dalzell din Marea Britanie, Bogdan Macarie. Domnișoarele de onoare vor fi Elizabeta-Karina de Roumanie , Mihaela Șerban, Raluca Tilea, Yvonne Persic, Denisa Fătușan și Ana Burcea.

Printre invitați se numără prințesa Eleonore Schaumburg-Lippe, prințul Grigore Ghyka, contele Hubertus Droste zu Vischering von Nesselrode-Reichenstein, contele Elemer Jankovich-Besan, baronul Philip Rinn of Earlston, IPS Calinic (delegat de catre PF Părinte Daniel), Vlad Oprea – primar Sinaia, Elizabeta-Karina de Roumanie, familia Rațiu – Nicolae, Sasha, Indrei & Pamela, Irina Freisacher – din familia Rosetti și familia Don, Gregor Roy Chowdhury, părintele Iustin – Mânăstirea Oașa, Alexandra Dulgheru, jucătoare de tenis sau Raul Badiu, pilot de raliu.

Pentru invitațiile de nuntă, mirii „au ales să folosească detalii imagistice din manuscrisul Reginei Maria pentru a dărui fiecărui oaspete, alături de invitații, o amintire sensibilă și nobilă a ceea ce însemnă regalitate”.

Meniul din cadrul recepției va cuprinde 4 feluri de mâncare din bucătăria tradițională românească, dar și din bucătăria internațională și a fost atent alcătuit chiar de miri.

 

Familia Regală a României nu va participa la acest eveniment.

Potrivit unui comunicat de presă al Familiei Regale, sâmbătă și duminică, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu vor face o vizită în orașele Soultzmatt și Haguenau din Alsacia, Republica Franceză, la invitația oficială a autorităților celor două municipalități.

„Majestatea Sa Custodele Coroanei se află în Alsacia pentru a onora memoria soldaților români uciși în anii 1917 și 1918, în lagărul de prizonieri ai armatei germane. De asemenea, Majestatea Sa dorește să aducă omagiu localității Soultzmatt, care a donat Guvernului României, în anul 1919, locul pe care fusese așezat lagărul, pentru a fi transformat în cimitir militar românesc. Cimitirul a fost construit în anii 1919-1920 și a fost onorat cu vizita suveranilor României Mari, Ferdinand I și Maria, la 9 aprilie 1924”, se arată în comunicat.

Cazinoul din Sinaia, unde va avea loc petrecerea, se află în administrarea autorităților locale, însă angajații de aici nu au vrut să spună cât l-a costat pe nepotul regelui Mihai acest eveniment, invocând că a fost semnat un contract de confidențialitate. Însă, oricine poate închiria Sala Oglinzilor, locul unde va avea loc petrecerea, pentru suma de 2.500 de euro.

„Cazinoul este o clădire simbol a acestui oraș. A fost construit între anii 1911 – 1912 după planurile celebrului arhitect Petre Antonescu. Este construit în stil neoclasic. Cazinoul a fost închis în perioada celor două războaie și interzis în 1947 pentru că în țară au fost interzise jocurile de noroc”, declara recent, pentru Mediafax, Rozalia Bremm, ghidul Cazinoului.

Legendele spun că această clădire a fost blestemată, mulți dintre bogații vremii respective piarzând aici averi fabuloase.

„La două zile după ce Cazinoul a fost inaugurat, se pierde o avere uriașă, averea unor frați. Din păcate, nu știm cine a câștigat, dar știm ce s-a întâmplat pentru că aceștia se sinucid la două zile după ce cazinoul este inaungurat. Este un mare scandal. A fost preluată ca știre importantă de presa din străinătate. Iată de ce se cer soluții urgente. Soluțiile au fost următoarele: să se meargă cu bani, cadouri prin oraș la cei care au nevoi materiale sau la cei care se ocupă de zvonuri”, povestea ghidul Cazinoului despre legenda clădirii monument din Sinaia.

Nunta nepotului Regelui Mihai va avea loc în cea mai mare sală a Cazinoului, Sala Oglinzilor. Pe vremuri, aici era sala ruletelor.