Principesa Margareta, principele Nicolae și principele Radu vor face o vizită la Craiova, cu Trenul regal

Publicat: 29 05. 2014, 15:59
Actualizat: 04 02. 2019, 05:43

Astfel, la invitația Primăriei și Consiliului local ale municipiului Craiova, principesa Margareta și principele Radu vor vizita orașul, fiind însoțiți de principele Nicolae.

Principesa Margareta și principele Radu vor călători, cu această ocazie, cu Trenul regal. Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, principesa Margareta a invitat în Trenul regal treizeci de vârstnici și copii beneficiari ai programelor intergeneraționale derulate de Fundația Principesa Margareta a României prin Centrul Comunitar Generații și Programul „Niciodată singur”. Aceștia vor fi musafirii familiei regale, pe traseul străbătut de Trenul regal de la București la Craiova.

Trenul regal va ajunge în gara din Craiova duminică, la ora 14.00, unde va avea loc un ceremonial de primire a familiei regale de primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, precum și de reprezentanți ai autorităților locale.

Vizita familiei regale va continua cu o întâlnire cu oficialitățile orașului la sediul Primăriei din Craiova.

La ora 15.30, principele Radu și principele Nicolae vor participa, la Centrul Multifuncțional Craiova, la evenimentul de promovare a lecturii „Cărțile Copilăriei”, program desfășurat la nivel național de editura Curtea Veche Publishing.

Duminică seară, familia regală va lua parte la un dineu oferit de municipalitatea din Craiova, iar, de la ora 22.00, aceștia vor asista, în Piața Mihai Viteazul, la spectacolul muzical-coregrafic „Carmina Burana”, de Carl Orff, în interpretarea artiștilor Operei Române Craiova.

Trenul regal va putea fi vizitat în gara din Craiova duminică, până la ora 20.00.

Luni, în cursul dimineții, familia regală va pleca din Craiova cu Trenul regal. Pe drumul de întoarcere spre București, musafirii familiei regale vor fi elevi olimpici doljeni.