Principesa Margareta, principele Radu și ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, au plantat un puiet de stejar, sâmbătă seară, în onoarea prințului George, fiul prințului William și al ducesei de Cambridge.
Stejarul a fost plantat în Parcul Regal Săvârșin, potrivit unui anunț postat pe blogul oficial al principelui Radu.
Copacul a fost numit „Stejarul Principele George” și a fost plantat în prezența și cu ajutorul ambasadorului Martin Harris, a soției sale, Linda MacLachlan, și a fiicelor lor, Catriona, Tabitha și Flora.
Stejarul face parte din specia „Quercus Borealis”, a fost plantat în fața peluzei castelului și a crescut dintr-o ghindă din parcul regal, culeasă și plantată în serele familiei regale a României de principesa moștenitoare Margareta, în urmă cu doi ani.
Prințul William al Marii Britanii și soția sa, Catherine, au înregistrat oficial, vineri, nașterea primului lor copil, prințul George, care s-a născut pe 22 iulie.
Prințul George este primul copil al cuplului princiar și al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.