Prima pagină » Știri » Prins cu Nițu în coloana oficială ilegală, Oprea le explică senatorilor că „ar fi mai bine” ca ancheta să o facă chiar Parchetul General

Prins cu Nițu în coloana oficială ilegală, Oprea le explică senatorilor că „ar fi mai bine” ca ancheta să o facă chiar Parchetul General

Prins cu Nițu în coloana oficială ilegală, Oprea le explică senatorilor că „ar fi mai bine
După ce săptămâna trecută Gabriel Oprea le-a solicitat public senatorilor să voteze pentru aprobarea solicitării DNA în dosarul coloanelor oficiale, în care este acuzat de abuz în serviciu, fostul vicepremier s-a răzgândit. Gabriel Oprea a trimis astăzi Senatului o scrisoare prin care contestă ancheta DNA și cere retrimiterea la Parchetul General a dosarului în care este anchetat.

Senatorii din Comisia Juridică au avizat pozitiv cererea DNA de aprobare a începerii urmăririi penale pe numele lui Oprea, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

Fostul ministru de Interne, senatorul UNPR Gabriel Oprea, a cerut retrimiterea dosarului său, care se află la Comisa juridică a Senatului, către Direcția Națională Anticorupție contestând competența celor doi procurori care au instrumentat cazul. Chiar dacă în dosar apare și numele procurorului General Tiberiu Nițu, care ar fi beneficiat prin semnătura lui Oprea de coloană oficială în mod ilegal, fostul vicepremier susține în scrisoarea trimisă senatorilor că anchetarea sa „ar fi mai bine” să se facă chiar de procurorii al căror șef e Nițu.

„Deși așa cum am arătat nu mă simt vinovat cu nimic, rog să se efectueze verificări potrivit art.12 din legea nr. 115/1999 de comisia parlamentară  și chiar dacă se va constata că am dreptate, socotesc că ar fi mai bine să se ceară Parchetului  General să se cercetează faptele și de cei competenți în cadrul urmăririi penale , pentru că am convingerea că ceilalți procurori  și chiar instanțele în mod imparțial și competent vor ajunge la aceeași concluzie, respectiv a nevinovăției mele și a Procurorului General”, se arată în scrisoarea trimisă de Oprea senatorilor juriști.

Oprea a contestat de asemenea legalitatea actului de sesizare a Senatului de către DNA, via Parchetul General, prin faptul că nu a fost semnat de Procurorul General Tiberiu Nițu, care s-a abținut, ci de adjunctul acestuia, Codruț Olaru

Solicitarea a venit înainte ca senatorii din Comisia juridică să hotărască astăzi dacă dau aviz favorabil pentru urmărirea penală a fostului ministru de Interne.

În memoriul trimis la DNA și adresat Laurei Codruța Kovesi, Oprea contestă inclusiv competența procurorilor civili care au demarat această anchetă. Oprea consideră că ar trebui anchetat de procurorii militari, au precizat pentru gândul surse judiciare. Nu este clar pe ce se bazează Oprea, faptele pentru care ar urma să fie cercetat având loc în mandatul său de la Ministerul Afacerilor Interne, însă Oprea este totodată și general al Armatei Române.

Avocata care îl reprezintă pe Gabriel Oprea este chiar fosta sa doctorandă de la Academia Națională de Informații, Loredana Radu. Lucrarea sa de doctorat, coordonată de Gabriel Oprea, este suspectă de plagiat, după cum a arătat Hotnews. Loredana Radu a fost și avocata fostului premier Victor Ponta în dosarul Șova-Turceni-Rovinari, dar și reprezentanta fostei firme a lui Dorin Cocoș, Dalli Exim. Radu a devenit și locotenent-colonel în rezervă al Armatei Române, sub mandatul lui Oprea la MApN, a mai arătat Hotnews.

Liderul UNPR le-a cerut săptămâna trecută senatorilor să voteze pentru aprobarea solicitării DNA, prin intermediul unei scrisori deschise adresate președintelui Senatului și președintelui Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc, fără a menționa însă posibilitatea demisiei.

„Vă aduc la cunoștință faptul că nu doresc să beneficiez de această imunitate de procedură, socotind că se va stabili adevărul, adică nevinovăția mea. În consecință, solicit colegilor mei senatori să voteze cererea de urmărire penală, pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului”, arată Oprea în scrisoare.

La nivel declarativ, toate partidele, mai puțin ALDE, au susținut că vor vota în favoarea cererii DNA.

PNL a anunțat că își va menține cutuma de a vota în favoarea cererilor justiției și în cazul cererii formulate de DNA în ceea ce îl privește pe fostul ministru Gabriel Oprea. De asemenea, PSD nu se va opune solicitării DNA privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, președintele partidului, Liviu Dragnea, susținând că social-democrații rămân ”consecvenți în a nu se opune solicitărilor care vin din partea sistemului judiciar”, o poziție similară având și UDMR.

Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că partidul său va aștepta raportul Comisiei juridice înainte de a lua o decizie în privința cererii DNA.

Fostulul ministru de Interne și senator Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu, pentru însoțirea deplasărilor sale de echipaje ale Poliției Rutiere, serviciu de care ar fi beneficiat ilegal și procurorul general Tiberiu Nițu, în baza unui protocol.

Procurorii DNA trebuie să obțină avizul Senatului pentru a începe urmărirea penală pe numele lui Gabriel Oprea. În acest sens, procurorul șef al DNA a trimis procurorului general referatul cauzei în vederea sesizării Senatului, precum și un număr de 15 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Potrivit DNA, Oprea se face vinovat de două infracțiuni de abuz în serviciu, una constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate în perioada în care era ministru cu echipaje ale Poliției Rutiere, iar cealaltă constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general, Tiberiu Nițu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliției Rutiere.

Deschiderea anchetei de către DNA a urmat accidentului din 20 octombrie 2015 în care polițistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Știrbei Vodă din Capitală, în timp ce asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea.

În acest caz a fost deschis inițial un dosar la Parchetul Tribunalului București, trimis apoi Parchetului Înaltei Curți și în final DNA, întrucât s-ar fi săvârșit fapte de abuz în serviciu legat de folosirea coloanelor oficiale.

Oprea a fost audiat în acest dosar pe 28 octombrie, la Parchetul Tribunalului București, în calitate de martor.

Fostul vicepremier a declarat atunci că nu a beneficiat de servicii în plus față de alți miniștri de Interne și că în întreaga sa activitate nu a încălcat niciodată legea. Întrebat dacă s-a deplasat cu coloană oficială de peste 1.500 de ori de la începutul acestui an, ministrul a răspuns că a avut „mai multe deplasări”, tot timpul pentru a-și face datoria.

Ministrul Gabriel Oprea a avut, în 10 luni, 1.607 deplasări cu coloană oficială, la instituții publice și la destinații private, în timp ce primul ministru a avut 814 deplasări, iar președintele a avut 580 de deplasări, se arată în ordonanța de declinare a dosarului privind accidentul în care a murit polițistul Bogdan Gigină.

 

 

Citește și