Prima pagină » Știri » „Prințesa” Lia, dezvăluiri după fuga din țară a soțului său: „Paul ar vrea să ceară azil politic”

„Prințesa” Lia, dezvăluiri după fuga din țară a soțului său: „Paul ar vrea să ceară azil politic”

„Prințesa” Lia, dezvăluiri după fuga din țară a soțului său: „Paul ar vrea să ceară azil politic”

„Prințesa” Lia a dezvăluit că soțul său, Paul al României, dat în urmărire internațională, ar vrea să ceară azil politic.

„Prințesa” Lia a susținut în cadrul unui interviu acordat Antenei 3 că nu știe în ce țară se află soțul său după ce a fugit din țară în urma condamnării la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în dosarul Ferma Băneasa.

„Prințesa” Lia: „Prinţul Paul al României se consideră victima unui proces politic”

„Paul este şi s-a considerat nevinovat. Vom folosi toate căile legale care ne stau la dispoziţie pentru a demonstra acest lucru. Prinţul Paul al României se consideră victima unui proces politic. E inadmisibil, ca drepturile lui să nu fie recunoscute nici acum. El nu a fugit din ţară în urma condamnării, ci a plecat în Portugalia, unde a deschis un proces de succesiune (…)”, a declarat „prinţesa” Lia în cursul zilei de miercuri, 30 decembrie.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dat verdictul în dosarul „Ferma Băneasa”. Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare, în timp ce Prințul Paul de România a fost condamnat la 3 ani și patru luni de detenție. În același dosar, au mai primit câte 5 ani de închisoare Tal Silberstein și Benjamin Steinmetz. Decizia este definitivă.

Dosarul este legat de retrocedările ilegale a zeci de hectare de la “Ferma Băneasa”, în care au fost judecați mai multi oameni de afaceri români și străini. Jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Dosarul are un prejudiciu stabilit la 145 de milioane de euro.

Conform procurorilor, afacerea ilegală a constat în revendicarea fostei ferme regale Băneasa de către Prințul Paul al României, cu sprijinul celorlalți inculpați. Prințul pretindea că ar fi aparținut familiei regale al cărei moștenitor a încercat să devină. El nu a fost recunoscut însă ca descendent al Regelui Carol al II-lea, iar ancheta a stabilit că ferma Băneasa nu a aparținut niciodată familiei regale, ci a fost doar dată în folosință.

Polițiștii au fost la locuința în care locuiește prințul Paul pentru a-l escorta la penitenciar după ce Instanța de la Brașov care l-a condamnat definitiv a trimis la Poliția Capitalei mandatul de excutare a pedepsei cu închisoarea. Paul de România nu a fost găsit acasă de către oamenii legii. Soția sa, Lia, nu a oferit declarații presei la momentul respectiv. Potrivit unor surse judiciare, Prințul Paul s-ar afla în Portugalia, conform declarațiilor pe care soția sa le-a oferit autorităților.

 

Citește și