Printre cele mai ciudate reclamații făcute la vot: Un cetățean susține că s-a folosit „cerneală simpatică”
Șeful CJPC Brașov, Sorin Susanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instituția a fost sesizată, fie telefonic, fie prin abordarea directă a angajaților, cu privire la mai multe nereguli, „unele serioase, altele comice”.
„Noi le-am explicat cetățenilor că instituția noastră nu are atribuții în investigarea sesizărilor privind alegerile prezidențiale, dar se pot adresa la BEJ sau la Poliție. Unele au fost cât se poate de serioase, iar altele au fost comice. Sesizările au fost prin telefon sau prin abordare directă a mea sau a colegilor mei. Eu o să-l informez pe prefect asupra acestor aspecte”, a spus Susanu.
Un cetățean a reclamat că s-a folosit „cerneală simpatică”, ce se evaporă, prin urmare votul ar putea fi furat. Un alt cetățean a reclamat că tușul era expirat, iar hârtia buletinelor de vot nu era reciclabilă.
De asemenea, brașovenii au mai reclamat existența unui număr prea mare de autobuze cu turiști sau faptul că urna mobilă nu ar fi ajuns la solicitare sau că nu au avut timp să o solicite.
O altă sesizare se referă la un anunț postat pe Facebook de o organizație studențească din Brașov care promitea „de băut” celor care ar aduce dovada că au votat.
În județul Brașov, Klaus Iohannis a obținut 39% din voturi la alegerile prezidențiale, în timp ce principalul său contracandidat, Victor Ponta, are 30,75% din sufragii, pe locul al treilea fiind Călin Popescu Tăriceanu, cu 7,04%, potrivit rezultatelor finale furnizate de BEJ.
Prezența la vot în județul Brașov a fost de 54,72%. Un număr de 275.381 de voturi au fost valabil exprimate, reprezentând 97,21%, iar 7.893 – 2,48% au fost nule.