Prima pagină » Știri » Prințul Charles a discutat cu autoritățile din Covansa despre dezvoltarea zonei și produse locale

Prințul Charles a discutat cu autoritățile din Covansa despre dezvoltarea zonei și produse locale

Prințul Charles a discutat cu autoritățile din Covansa despre dezvoltarea zonei și produse locale
Prințul Charles, care s-a aflat într-o vizită privată în Transilvania, s-a întâlnit, duminică seară, în satul Valea Zălanului, cu autoritățile locale din județul Covasna, cu care au discutat, printre altele, despre dezvoltarea zonei și despre produse locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prințul Charles, care s-a aflat într-o vizită privată în Transilvania, s-a întâlnit, duminică seară, în satul Valea Zălanului, cu autoritățile locale din județul Covasna, cu care au discutat, printre altele, despre dezvoltarea zonei și despre produse locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La întâlnirea cu Prințul Charles au participat, printre alții, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Nagy Jozsef, primarul comunei Malnaș, Kasleder Jozsef, și primarul orașului Baraolt, Lazar-Kiss Barna.

Vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Nagy Jozsef, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că moștenitorul coroanei Marii Britanii s-a arătat interesat de proiectele de dezvoltare, subliniind importanța conservării specificului zonei.

„Era încântat de cașcavalul tradițional produs de un producător din Mereni. De asemenea, s-a arătat interesat de lucrările de dezvoltare, menționând importanța conservării specificului zonei”, a spus Nagy.

Autoritățile covăsnene i-au dăruit Prințului Charles un baston cioplit din lemn, un album al Bienalei de Artă Fotografică din Ținutul Secuiesc și o carte în limba engleză despre județul Covasna.

La rândul său, primarul comunei Malnaș, Kasleder Jozsef, a declarat că la întâlnire a vorbit cu Prințul Charles despre satul Valea Zălanului, unde moștenitorul coroanei britanice deține mai multe proprietăți, precum și despre probleme sociale și despre posibilitățile de promovare a producătorilor locali.

Luni după-amiază, Prințul Charles va fi primit la Palatul Victoria de către premierul Victor Ponta, apoi va merge la Cotroceni, unde va fi primit de către președintele Traian Băsescu.

Prințul Charles a sosit în România joi, la Târgu Mureș, de unde a mers la Micloșoara, în Covasna, la domeniul contelui Kalnoky Tibor, unde a fost găzduit în noaptea de joi spre vineri. Moștenitorul coroanei Marii Britanii a mers apoi la Valea Zălanului, din comuna Malnaș, județul Covasna, unde a înnoptat la una dintre proprietățile sale. Prințul Charles are patru case în satul covăsnean Valea Zălanului, ultima cumpărată în primăvara acestui an, potrivit primarului din comuna Malnaș, Kasleder Jozsef.

Vineri, Prințul Charles a vizitat localitatea mureșeană Archita, discutând cu șeful Consiliului Județean Mureș și cu personalități medicale despre inventarierea și păstrarea patrimoniului transilvănean, respectiv despre înființarea unei clinici în zonă.

Moștenitorul coroanei Marii Britanii a fost în Transilvania de mai multe ori, în ultimii ani, în vizite private, în județele Mureș, Covasna, Harghita și Brașov.

Ultima vizită a Prințului Charles în România a avut loc în iunie anul trecut, când a mers în localitățile Apold, Daia și Saschiz. La Saschiz, moștenitorul coroanei britanice a mers la un punct de procesare legume – fructe, iar în localitatea Daia a vizitat o plantație de flori a unei fundații specializate în biodiversitate.

Tot atunci, Prințul Charles a avut o întâlnire cu președintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Autor
Autor

Citește și