Prințul Harry și actrița americană Meghan Markle s-au căsătorit. Nunta regală, pas cu pas VIDEO
Turul orășelului Windsor în caleșca însoțită de Garda regală călare încheie ceremonia.
15:05 Cei doi miri ies în fața castelului Windsor și salută mulțimea, apoi urcă într-o caleașcă. Trena imensă necesită ajutorul unui majordom pentru a fi arajată la picioarele miresei.
15:03 Ceremonia căsătoriei se încheie cu imnul Marii Britanii „God save the Queen”.
14:40 Harry și Meghan sunt declarați soț și soție.
14:35 Prințul Harry și Meghan Markle își jură credință în fața lui Dumnezeu.
14:06 A început ceremonia. Meghan Markle a fost condusa la altar de Prințul Charles. Prințesa Charlotte, fiica prințului William și a ducesei de Cambrige, se află printre domnișoarele de onoare ale miresei. Fratele său, prințul George este unul din cei patru cavaleri de onoare ai mirelui.
13:55 Regina Elizabeth II sosește la capela castelului Windsor, cu câteva minute înaintea începerii ceremoniei.
13:47 Mireasa ajunge la castel. Tiara care îi păstrează vălul ce îi acoperă fața este încrustată cu diamante și e împrumutată de la regina Elizabeth II. Poartă o rochie albă, simplă, cu o trenă lungă, creație a designerului britanic Clare Waight Keller (prima femeie care a devenit director de creație al faimoasei case de modă franceze Givenchy).
13:37 Prințul Harry, însoțit de fratele său, William, a ajuns la castelul Windsor. Amândoi sunt îmbrăcați în uniformele de ceremonie ale Regimentului de cavalerie Blues and Royals, al cărui comandant este însăși regina Elizabeth II.
13:20 Mireasa e îmbrăcată într-o rochie albă și poartă o tiară și un văl care îi acoperă fața. A plecat de la hotelul Cliveden într-un Rolls Royce Phantom, însoțită de mama ei, Doria Ragland.
13:10 Foștii colegi ai lui Meghan Markle din serialul „Suits” au ajuns la nuntă: Patrick J.Adams (care juca rolul viitorului ei soț, Mike) și Gabriel Macht (din rolul Harvey Specter).
13:05 Sir John Major, fost premier al Marii Britanii și lider al Partidului Conservator, este printre puținii politicieni invitați.
13:00 Serena Williams cu soțul și copilul și muzicianul Elton Jones cu soțul său au ajuns la castel.
12:50 Fostele iubite ale prințului Harry au fost invitate la nuntă. Cressida Bonas a fost partenera lui Harry intre 2012 și 2014, iar Chelsy Davy, între 2004 și 2010.
12:40 Familia Middleton a sosit la Windsor. Spre deosebire de nunta din 2011, când Pippa Middleton a furat toate privirile, apariția ei la ceremoniile de astăzi e mult mai discretă.
12:35 David si Victoria Beckham, actrița Carey Mulligan și soțul ei, muzicianul Marcus Mumford, au ajuns la ceremonie
Foarte puțini politicieni se numără printre cei 600 de invitați la nuntă.
12:30 George și Amal Clooney, Oprah Winfrey, printre invitații care au sosit deja la castelul Windsor
Comentatorii BBC speculează că rochia de nuntă a lui Meghan Markle va fi albă, judecând după culoarea florilor aranjate în capela castelului Windsor
12:00 Contele Spencer, unchiul prințului Harry și soția sa au ajuns la Castelul Windsor. Comentatorii au remarcat eleganța pălăriei mov purtată de contesa Spencer.
Prințul Harry și viitoarea sa soție, Meghan Markle, vor fi cunoscuți după căsătorie, drept ducele și ducesa de Sussex, a anunțat biroul de presă de la palatul Buckingham, cu câteva ore înainte nuntă. „Regina Elizabeth a II-a i-a oferit cu bucurie, astăzi, un ducat prințului Harry de Wales. Titlurile sale vor fi duce de Sussex, conte de Dumbarton și baron de Kilkeel.Prințul Harry devine astfel alteța sa regală ducele de Sussex, iar doamna Meghan Markle, prin căsătorie, va deveni alteța sa regală ducesa de Sussex”, se arată în comunicat.
Titlul de duce este cel mai înalt în ierarhia nobilimii britanice. De obicei, fiilor regali li se oferă titluri care sunt asociate celor trei provincii istorice – Anglia, Scoția și Irlanda – care au format Regatul Unit. Cu câteva ore înainte de nunta sa din 2011, prințul William, fratele și cavalerul de onoare al prințului Harry, a devenit duce de Cambridge, conte de Strathearn și baron de Carrickfergus.
O sută de mii de persoane se estimează că vor merge la Windsor pentru nunta regală. Prințul Harry și Meghan Markle le-au transmis celor care vin celebreze să nu le ofere cadouri, aci să facă donații organizațiilor caritabile. Oamenii s-au adunat încă din zorii zilei pentru a-i vedea membri familiei regale britanice și pe invitații lor. Alții, mai prevăzători, s-au instalat cu saci de dormit pe traseu.