Prințul Paul și prințesa Lia au ajuns la DNA Brașov, pentru a fi audiați în dosarul retrocedărilor
Cei doi au ajuns la Brașov în jurul orei 22.30, cu două mașini private din care au scos doi saci cu documente, acestea fiind duse în sediul DNA.
Prințesa Lia a declarat jurnaliștilor, la intrarea în sediul DNA Brașov, că „este responsabilitatea fiecărui cetățean român să fie util” și că este normal să coopereze.
Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că Paul Philippe și Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu, și pretinzând că sunt moștenitorii bunurilor deținute de Casa Regală a României, „au cumpărat influență de la Iacob Sorin Ion”. Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcționari cu atribuții în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obținerea mai multor terenuri și clădiri.
Aceștia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din orașul Broșteni, județul Suceava. În acest sens, ar fi fost făcute demersuri și s-ar fi încercat „să se capaciteze Comisia locală de fond funciar Broșteni să se pronunțe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul Philippe”.
Miercuri dimineață, vila acestora din Capitală a fost percheziționată de anchetatori.
Judecătorii Ordog Lorand Andraș și Gabriel Uță de la Tribunalul Covasna și judecătoarea Roxana Adam de la Tribunalul Brașov au ieșit, miercuri seară, de la DNA Brașov, după mai multe ore de audieri în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, fără să facă declarații.
Miercuri, la DNA Brașov, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri forestiere, au mai fost audiați senatorul Ilie Sârbu, deputații Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, directorul Romsilva, Adam Crăciunescu. Ioan Adam se numără printre cei 37 de deputați PSD, care alături de un deputat PC, au depus mai multe amendamente la Codul Silvic ce permit defrișări în pădurile private, dacă proprietarul vrea să construiască unități turistice în zona respectivă.
DNA a anunțat într-un comunicat transmis, miercuri seară, că Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam și Adam Crăciunescu sunt urmăriți penal în dosarul retrocedărilor.
Ilie Sârbu este cercetat pentru folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional organizat, precizează DNA.
În cazul lui Viorel Hrebenciuc, urmărirea penală vizează infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Ioan Adam este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituire a unui grup infracțional organizat și trei infracțiuni de cumpărare de influență, iar Adam Crăciunescu, pentru abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat.
Potrivit procurorilor de la DNA Brașov care instrumentează dosarul, prejudiciul creat Romsilva în această cauză este de 303.888.615 euro, contravaloarea a 43.227 ha teren forestier.
Anchetatorii susțin că la 17 aprilie 2012, în urma unei înțelegeri prealabile, la solicitarea lui Ioan Adam, cu sprijinul unor persoane interesate, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar și reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafață de teren forestier și de teren agricol, situate pe raza județului Bacău, în favoarea unei persoane și în defavoarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva.
„Decizia judecătorească ar fi fost pronunțată în contradicție evidentă cu principiile de drept și cu starea de fapt reală, respectiv fără prezența vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reținută de instanțele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945. Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP Romsilva, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier)”, mai arăta DNA.
Conform unor documente din dosar obținute de MEDIAFAX, cele peste 43.000 de hectare de păduri au fost retrocedate, printr-o decizie a Tribunalului Covasna, unei persoane care solicitase doar 23.000 de hectare.
Procurorii au făcut, miercuri dimineață, 25 de percheziții în județele Brașov, Bacău, Covasna, precum și în București. Anchetatorii au descins la tribunalele Brașov și Covasna, la sediile a trei primării, una dintre acestea fiind cea din localitatea Căiuți din județul Bacău, și la biroul de avocatură din Brașov al deputatului Ioan Adam.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că a încuviințat arestarea preventivă și arestarea la domiciliu a celor trei judecători vizați în dosar.