Probleme la ALEGERILE LOCALE 2012: BEC anunță repetarea alegerilor la Mangalia și Curcani, atât pentru primar, cât și pentru CL

Probleme la ALEGERILE LOCALE 2012: BEC anunță repetarea alegerilor la Mangalia și Curcani, atât pentru primar, cât și pentru CL
Publicat: 13/06/2012, 18:13
Actualizat: 13/06/2012, 18:13

Alegerile din orașul Mangalia și comuna Curcani pentru funcțiile de primar și pentru consiliile locale vor fi repetate, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleț.

Astfel, pentru Primărie și Consiliul Local se vor reorganiza alegeri în Mangalia și Curcani.

De asemenea, la Moeciu, Răzmirești și Târnova (Arad) se va repeta scrutinul pentru funcția de primar.

„Dovezile depuse la dosar au fost dintre cele mai variate, toate duceau către ideea afectării rezultatului final, a alocării mandatului de primar sau de consilier local în respectivele localități: de la prelungirea votării peste ora 21.00, până la întocmirea greșită a unor procese verbale, diferențe foarte mici între candidați pentru funcția de primar, de două sau patru voturi”, a precizat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.

În comuna Curcani, Alianța Popular Creștină a sesizat BEC despre existența fraudei electorale și a solicitat anularea alegerilor din această circumscripție.

De asemenea, Eugen Marian Enciu, candidat la funcția de primar al comunei Curcani din Partea PP-DD a aduces, de asemene, la cunoștința BEC, că au existat nereguli în desfășurarea procesului de votare.

În comuna Moeciu, președintele PNL – Organizația județeană Brașov, Aristotel Adrian, a solicitat BEC anularea alegerilor din această cirsumscripție.

În Mangalia, județul Constanța, PSD – Organizația Județeană Constanța a solicitat anularea scrutinului din 10 iunie și repetarea alegerilor.

Potrivit legii, BEC soluționează sesizările privitoare la frauda electorală, putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripție electorală, în cazul în care constată, pe baza probelor administrate, că votarea și stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripția electorală respectivă.

În astfel de cazuri, BEC dispune repetarea scrutinului, care are loc în termen de cel mult două săptămâni de la constatarea fraudei. Noile alegeri au loc în aceleași condiții, folosindu-se aceleași liste electorale și aceleași liste de candidați și candidaturi independente, cu excepția cazurilor în care s-a dispus de către birou anularea unei liste de candidați sau a unor propuneri de candidaturi independente, în sarcina cărora s-a reținut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor.

Existența fraudei electorale se stabilește de Biroul Electoral Central de la caz la caz, pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o.

În cazul unei fraude electorale, cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripție electorală se poate face numai de către partidele politice, alianțele sau candidații independenți care au participat la alegeri și numai în termen de 48 de ore de la închiderea votării, sub sancțiunea decăderii.

Potrivit Legii 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.

Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat frauda nu este implicat în producerea acesteia. Cererea trebuie soluționată până la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Reacția lui Călin Georgescu la posibilitatea anulării primului tur al alegerilor prezidențiale
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot!...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Bombă înainte de şedinţa CSAT. Cine sunt oamenii din spatele lui Călin Georgescu şi ce...
Pe frontul ucrainean, trupele Kievului se tem de ce e mai rău. „Nu pot spune...
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre...
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care...
Alertă meteo de ploi, lapoviţă şi ninsori în toată ţara, din această seară. ANM anunţă...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Fosta jucătoare de tenis de masă, Maria Alexandru, s-a stins din viață! Unde va fi...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
A explodat bomba: Călin Georgescu nu e cine credeţi! Oamenii din spate și legăturile cu...
Premierul, împușcat de un lunetist. Milioane de oameni au asistat la scenă
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
A murit Maria Alexandru, legendă a tenisului de masă: "O veste tristă și greu de...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Cum încearcă industriile tutunului, alcoolului și alimentelor ultraprocesate să-i intimideze pe cercetători