PROBLEME TEHNICE la Aeroportul Otopeni. Întârzieri de până la 60 de minute pentru unele curse
Sistemul de suport pentru servicii de check-in de la Aeroportul Henri Coandă din Capitală a picat, în dimineața zilei de vineri.
Potrivit reprezentanţilor aeroportului, au fost afectate cursele Blue Air şi Tarom. Aeronavele au decolat cu întârzieri cuprinse între 30 şi 60 de minute.
Nicio cursă nu a fost anulată din cauza acestei probleme tehnice, iar sistemul a redevenit funcţional în jurul orei 08.00.