Procedurile de intervenție la Ambulanță și SMURD ar putea fi schimbate după cazul femeii moarte din Cluj-Napoca
Dorina Duma, reprezentant al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, a declarat, marți, presei, că o comisie de cercetare a acestui caz își va începe, miercuri, activitatea, urmând să beneficieze de toate informațiile de la STS, care gestionează numărul unic de urgență 112, de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Constituim o comisie de cercetare a acestui caz iar aceasta își va începe activitatea de miercuri, urmând să primim toate informațiile de la STS, de la SAJ Cluj și de la ISU Cluj. Cercetarea nu o facem pentru a găsi vinovați, ci și pentru corectarea unor lucruri care nu au fost prevăzute. Procedurile, prin legislație, au așa numita revizie, în funcție de riscuri. La finalul cercetării va trebui să corectăm ceea ce nu am prevăzut la riscuri și să schimbăm procedurile existente de intervenție ale Ambulanței și SMURD, pentru a nu se mai înregistra cazuri de deces ale pacienților. Schimbarea procedurilor va fi la nivel național, nu va fi vizat doar Clujul, și vor trebui respectate de toți cei care participă la o activitate de intervenție. Rezultatele cercetării ar putea duce și la modificări legislative”, a precizat Dorina Duma.
Și Poliția Județeană Cluj a deschis o anchetă în acest caz, cercetându-se cauzele decesului.
„Există, în momentul de față, deschisă o anchetă, care este în plină desfășurare. Se cercetează împrejurările decesului”, a spus reprezentantul Poliției Județene Cluj, Ștefana Moldovan.
Directorul Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj, Marius Vartic, a declarat, marți, la rândul său, că a fost făcută necropsia în cazul femeii decedate, la cererea Poliției, rezultatele urmând să fie cunoscute abia peste o lună.
Șeful SAJ Cluj, Horia Simu, declara, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că va cere înregistrări de la 112 și note explicative de la medicul coordonator și de la echipajul care a intervenit la solicitarea femeii, făcută în 9 august.
„Duminica trecută s-a primit un telefon la 112 din partea unei femei care a solicita o ambulanță pentru dispnee, adică lipsă de aer. Echipajul de la Ambulanță ajuns la fața locului a încercat să intre în apartament, a încercat clanța, au sunat la nunărul de telefon de pe care se sunase la 112 ascultând la ușă și nu au auzit nimic. Au mai așteptat în zonă 15 minute după care au plecat raportând că e vorba despre un pacient negăsit. Legal atât puteam face, dar vom cerceta modul de intervenție la acest caz, vrea să aud înregistrările de la 112 și vom cere note explicative de la medicul coordonator și de la echipajul care a intervenit la solicitare”, a spus Simu.
Potrivit acestuia, SAJ Cluj s-a mai confruntat cu cazuri în care diverși pacienți au sunat la 112 iar echipajele Ambulanței fie nu i-au găsit acasă, pentru că au luat un alt mijloc de transport până la Urgențe, fie au refuzat ajutor medical solicitat sau erau apeluri false.
„Noi nu puteam sparge ușa, cine își asumă așa ceva? Ar trebui ca persoanele singure să aibă un număr al unei rude, iar dacă sună la 112, să existe în baza de date și numărul acesteia, pentru verificare”, a subliniat șeful SAJ Cluj.
Femeie respectivă, în vârstă de 42 de ani, fost lector universitar la UBB Cluj-Napoca, a fost găsită decedată în casă cinci zile mai târziu, joi, după ce un vecin care locuia în apartamentul de deasupra a alertat Poliția că se simte un miros specific, iar polițiștii au chemat pompierii.
„Echipajul de la pompieri a spart ușa apartamentului și a găsit o persoană decedată, în stare de descompunere. Pătrunderea în forță se poate realiza de pompieri la cererea oricui numai dacă există certitudinea că este vorba despre un caz în care se pune în pericol viața unei persoane. Pătrunderea are loc în prezența polițiștilor”, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.
Femeia a fost înmormântată sâmbătă în Hațeg, județul Hunedoara, locul său de naștere.
Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj investighează modul de intervenție al echipajului care a ajuns la femeie.