Procesul zborului MH17 – Malaysia Airlines. Acuzații grave ale procurorilor olandezi: ”Rusia piratează informatic și obstrucționează ancheta”
Pe data de 17 iulie 2014, 0 aeronavă Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines a fost doborâtă în estul Ucrainei, în timp ce efectua cursa Amsterdam – Kuala Lumpur. La bord se aflau 298 de persoane, acestea pierzându-și viața. A fost vorba despre 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului. Ancheta penală a fost coordonată de o echipă comună de anchetă (JIT – Joint Investigation Team), formată din reprezentanți ai autorităților judiciare și polițienești din Olanda, Ucraina, Australia, Belgia și Malaysia. Parchetul General olandez a anunțat – la 19 iunie 2019 – demararea acțiunii penale împotriva a patru suspecți, trei ruși și un separatist ucrainean.
Procesul MH17 – așa cum este numit în mass-media internațională – a început pe data de 9 martie a acestui an, în Olanda, într-un tribunal din apropierea aeroportului Schipol, de la bun început fiind lansate acuzații dure împotriva Rusiei. Cei patru acuzați nu sunt prezenți, doar unul dintre ei fiind reprezentat de o echipă de avocați.
Aeronava Boeing 777, lovită de o rachetă de tip BUK de concepție sovietică
Boeingul 777 aparţinând companiei Malaysian Airlines a decolat de la Amsterdam, îndreptându-se către Kuala Lumpur, pe data de 17 iulie 2014. Aeronava a fost lovită de o rachetă de tip BUK de concepţie sovietică, chiar deasupra zonei de conflict cu separatiştii proruşi, în estul Ucrainei, prăbușindu-se în apropiere de Hrabove, regiunea Donețk, la aproximativ 40 de kilometri de frontiera cu Rusia. Toate cele cele 298 de persoane de la bord – 196 fiind olandezi – au fost ucise.
După demararea anchetei, investigatorii au stabilit că sistemul de rachete BUK a fost folosit de cei patru acuzați pentru a doborî, cu premeditare, aeronava Malaysian Airlines, chiar dacă Kremlinul a negat, încă din primele zile, orice implicare în această acțiune. Totuși, procurorii olandezi sunt de cu totul altă părere, transmițând că autoritățile ruse au făcut tot posibilul pentru a manipula și dezinforma, încercând – prin orice mijloace – să zădărnicească ancheta.
Rusia a recurs la piraterie informatică. ”Sunt ucigași și încearcă să își acopere urmele”
Potrivit informațiilor furnizate de abc.net.au, Rusia a recurs la orice mijloace pentru a zădărnici această anchetă, chiar dacă a negat, de la bun început, implicarea în tragedie. Totuși, procurorii olandezi lansează acuzații grave la adresa regimului de la Kremlin, menționând tentative de ”piraterie informatică” și încercări constante de identificare și de intimidare a martorilor.
„Există indicii clare potrivit cărora serviciile ruse de securitate încearcă în mod activ să obstrucţioneze eforturile făcute în vederea stabilirii adevărului din spatele doborârii zborului MH17. Autorităţile britanice şi olandeze au stabilit că agenţi ruşi din cadrul GRU (n. red. – Direcția Principală de Informații a Rusiei) sunt implicate în tentative de piratare a sistemelor autorităţilor de anchetă malaysiene”, a declarat procurorul Thijs Berger în faţa judecătorilor, la tribunalul de la Schiphol.
Anchetatorii olandezi acuză Rusia și că ar fi reușit să intre în posesia unui raport al Poliției Federale Australiene, obținând, astfel, informații esențiale. Pe de altă parte, mai mulți martori prezenți în acest proces au mai declarat că se tem pentru viața lor dacă identitățile lor vor fi făcute publice, convinși fiind că Rusia va încerca să contracareze acțiunile anchetatorilor prin metode extreme.
”Sunt ucigași și încearcă să își acopere urmele”, a declarat Bryan Clancy, potrivit sursei citate mai sus, al cărui frate a murit în urma tragediei, împreună cu soția sa. La rândul său, Jon O’Brien, al cărui fiu Jack a murit la bordul MH17, a spus: ”Afirmațiile Rusiei, la acest moment, sunt absolut ridicole, goale de conținut”.
Cine sunt cei patru suspecți. Legăturile cu Rusia
Cei patru suspecți acuzați că a doborât intenționat avionul companiei Malaysian Airlines, provocând moartea a 298 de persoane, sunt trei ruși și un separatist ucrainean. Conform anchetatorilor, Igor Girkin – cunoscut și sub numele de Strelkov – este fost ofițer superior din cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB), fiind desemnat chiar ministru al Apărării în orașul ucrainean Donețk, aflat sub conducerea rebelilor.
În ceea ce ce îl privește pe Sergei Dubinsky – cunoscut drept Khmury – acesta a fost angajatul Direcției Principale de Informații din Rusia (GRU) și, mai mult, a îndeplinit și funcția de adjunct al lui Igor Girkin – anchetatorii concluzionând că s-a aflat în contact direct cu Rusia. Cel de-al treilea acuzat este Oleg Pulatov (Giurza). În cazul său, există presupunerea că a fost membru al forțelor speciale ale Direcției Principale de Informații din Rusia (GRU). Oleg Pulatov a devenit adjunctul șefului serviciului de informații din Donețk.
Ultimul acuzat este Leonid Kharchenko, cunoscut drept Krot. Ucraineanul nu are un background militar, dar s-a aflat la comanda unei unități de luptă în Ucraina de Est. Potrivit informațiior apărute în media, Oleg Pulatov (Giurza) va fi reprezentat de o echipă de avocați, iar Igor Girkin (Strelkov) ar fi declarat că nu recunoaște autoritatea instanței care judecă acest caz.
Ministerul Afacerilor Externe: ”Procesul va conduce la stabilirea adevărului”
La începutul lunii martie a acestui an, Ministerul Afacerilor Externe al României a transmis un comunicat de presă în care își exprimă încrederea că procesul penal va clarifica toate circumstanțele care au dus la doborârea zborului MH17, iar adevărul va ieși la lunmină.
”Ministerul Afacerilor Externe salută debutul, la 9 martie 2020, al procesului penal în cazul doborârii zborului MH17, o etapă esențială în clarificarea circumstanțelor prăbușirii aeronavei și tragerea la răspundere a celor responsabili. Ministerul Afacerilor Externe își exprimă încrederea că procesul va conduce la stabilirea adevărului, înfăptuind, astfel, actul de justiție pentru cele 298 de victime ale tragediei și apropiații lor.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează susținerea pentru activitatea Echipei Comune de Anchetă (Joint Investigation Team/JIT) în instrumentalizarea cazului și solicită tuturor statelor să colaboreze, în continuare, pentru buna derulare a anchetei, în conformitate cu prevederile rezoluției Consiliului de Securitate 2166 din 2014”, s-a menționat în comunicatul MAE.
Procesul MH17 este condus de trei judecători și – potrivit specialiștilor în drept – ar putea să se întindă pe parcursul a cel puțin trei ani de zile.