Procuror din Iași audiat la DNA în dosarul în care a fost citat și deputatul PDL Petru Movilă
Procurorul ieșean Luana Maxim s-a prezentat în jurul orei 9.30 la DNA – Serviciul teritorial Iași, pentru a-i fi prezentate învinuirile, ea fiind cercetată pentru instigare la abuz în serviciu, conform unor surse judiciare.
La ieșirea de la audieri, Luana Maxim a refuzat să facă declarații.
Surse din rândul anchetatorilor susțin că Luana Maxim, procuror la Parchetul Tribunalului Iași, ar fi intervenit în anul 2008 pe lângă un polițist din Iași pentru ca o cunoștință de-a sa să nu rămână fără permis de conducere. Șoferul pentru care aceasta intervenise ar fi primit în cele din urmă doar un avertisment.
Tot vineri dimineață, a fost citat la DNA Iași și deputatul Petru Movilă, într-un dosar privind fapte de corupție legat tot de Serviciul Rutier Iași, el cerând amânarea audierilor pe motiv că are probleme personale urgente.
„Nu m-am putut duce, tatăl meu fiind în spital. Procedurile trebuie respectate, însă. Mă voi prezenta la DNA poate chiar în cursul zilei de azi (vineri – n.r.). Tot ce știu este că e vorba de un dosar din anul 2009 legat de Poliția Rutieră. Se pare că este vorba despre un telefon pe care l-aș fi dat pentru cineva pe care îl oprise Poliția în trafic. Mai mult nu știu”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX deputatul PDL Petru Movilă.
Conform surselor judiciare citate, în dosarul de corupție în care sunt vizați deputatul Petru Movilă și procurorul Luana Maxim ar urma să fie audiați și polițiștii de la Serviciul Rutier Iași Cristian Nechifor, Adrian Ciopraga, Radu Pârvu, precum și Gabriel Doban, fost polițist.
Dosarul în care sunt vizați deputatul PDL Petru Movilă și procurorul Luana Maxim a fost disjuns dintr-un alt dosar privind fapte de corupție comise la Poliția Rutieră Iași, mai spun sursele citate. În acest dosar, 14 polițiști de la Serviciul Rutier Iași au fost trimiși în judecată în anul 2009 de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Iași, fiind acuzați de luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu.