Prima pagină » Știri » Procurorii au cerut închisoare cu executare în dosarul Antena Group-RCS&RDS

Procurorii au cerut închisoare cu executare în dosarul Antena Group-RCS&RDS

Procurorii au cerut închisoare cu executare în dosarul Antena Group-RCS&RDS
La termenul de miercuri din dosarul Antena Group-RCS&RDS, procurorii DNA au cerut pedepse de închisoare cu executare pentru cei cercetați în cauză iar pentru firmele vizate, amendă penală.

Procurorii DNA au cerut magistraților Curții de Apel București să aibă în vedere dosarul în care a fost condamnat Dan Diaconescu, ca practică judiciară, în acest context solicitând pedepse cu executare, mai mari decât în cauza respectivă, acolo unde judecătorii au dispus pedepse cu executare cuprinse între doi și cinci ani de închisoare.

În aceea ce privește firmele vizate în cauză, DNA a solicitat în sala de judecată ca acestea să primească amendă penală și să fie obligate să publice decizia instanței.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, și fiica sa Camelia au fost trimiși în judecată în 1 octombrie 2013, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, și de fostul șef ANAF Șerban Pop.

Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu este acuzat de șantaj, iar Dan Voiculescu și fiica sa, de complicitate la această infracțiune. Șerban Pop, președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În același dosar este judecat, pentru complicitate la șantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat și gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, amenințându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupție, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de el.

Semnarea contractului în condițiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de cinci ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanțelor, oprirea campaniei media împotriva RCS&RDS pe care o reprezenta partea vătămată și a persoanelor din conducerea RCS&RDS, arată anchetatorii.

În prezent, Dan Voiculescu este încarcerat la Penitenciarul Rahova, fiind condamnat la o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru spălare de bani în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

Citește și