Prima pagină » Știri » Procurorii cer date suplimentare din partea experților în dosarul „Colectiv”

Procurorii cer date suplimentare din partea experților în dosarul „Colectiv”

Procurorii cer date suplimentare din partea experților în dosarul
Procurorii au solicitat date suplimentare în cadrul expertizei deja existente în dosarul "Colectiv", iar specialiștii au la dispoziție o săptămână să dea răspunsurile, a anunțat vineri dimineața procurorul general interimar, Bogdan Licu .

„Este vorba despre un supliment de expertiză pentru unele probleme ușor neclare. Nu am detalii despre ce este vorba, dar din moment ce s-a cerut termen o săptămână nu cred că este ceva foarte important”, a declarat procurorul general interimar Bogdan Licu.

Expertiza Parchetului General, în cazul Colectiv, arăta că primăria nu a făcut vreun control în ultimii cinci ani, lucrările nu aveau autorizație de construcție, clubul nu avea suficiente căi de acces, iar conducerea ISU nu cunoștea incinta, deși era în atribuțiile instituției.

Date din raportul obținut de Agenția MEDIAFAX arată că nu au fost identificate „dovezi că s-ar fi desfășurat activități de inspecție, control, îndrumare etc. pe parcursul a ultimilor cinci ani, când în acel spațiu s-au desfășurat activități similare, de către trei chiriași, succesiv, astfel încât să identifice și să constate respectarea cadrului legal și să impună măsuri de intrare în legalitate” de către Primăria Sectorului 4.

Raportul arată și că au fost folosite materiale ușor inflamabile în momentul în care a fost construit tavanul fals. De asemenea „ventilațiile, atât pentru aportul de aer proaspăt, cât și pentru exhaustarea celui viciat, nu sunt poziționate corespunzător”, iar „instalațiile electrice dispuse pe sub panta din lemn sunt neconforme”.

Numărul căilor de acces pentru spații publice aglomerate trebuiau să fie minimum două teoretic, spun experții, însă în cazul clubului Colectiv exista doar una utilizabilă. Potrivit experților, amplasarea containerului cu uși fără bară de panică reprezintă o altă neconformitate, iar utilizarea de geamuri de alt tip decât cel „securit” la ușile de acces este o altă problemă semnalată.

O altă neregulă, constatată de către specialiști, este racordarea între container și sala cu rampa de șapte centimetri pe lătimea peretelui, care poate prezenta risc de dezechilibru pentru persoane.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv din București și-au pierdut viața 64 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 25 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate. După incendiu au fost internați în spitale din Capitală 147 de răniți.

Citește și