Procurorii cer închisoare cu executare pentru Silviu Ionescu, în cazul accidentului din Singapore soldat cu un mort și un rănit
Un procuror a cerut miercuri, la Judecătoria Sectorului 3, condamnarea la închisoare cu executare a fostului însărcinat cu afaceri al României în Singapore, Silviu Ionescu, în cazul accidentului pe care acesta l-ar fi produs și care s-a soldat cu decesul unei persoane și rănirea alteia.
Instanța a constatat, miercuri, că cercetarea judecătorească din acest dosar s-a finalizat și a dat cuvântul procurorului și avocaților din această cauză, pentru a expune pledoariile finale.
Astfel, procurorul prezent la ședință a arătat că declarațiile lui Silviu Ionescu făcute la urmărirea penală și în faza judecății conțin numeroase inadvertențe.
Procurorul a enumerat, în acest context, mai multe, declarații, una dintre acestea fiind aceea când Ionescu a spus că nu a servit băuturi alcoolice pe motiv că este diabetic, dar a admis ulterior că a băut „cola”, pentru ca, în final, mai mulți martori să afirme că fostul diplomat ar fi băut și alcool, atât la întâlnirea oficială, cât și ulterior, la karaoke.
„El spune că nu a băut alcool pentru că este diabetic, dar a băut, în schimb, mai multe pahare de cola, băutură despre care se știe că are foarte mult zahăr. Martorii spun că el a băut alcool la recepție și, apoi, la karaoke, unde, au arătat martorii, «s-a servit o băutură»”, a arătat procurorul, în sala de judecată.
Procurorul a mai spus că întreg ansamblul probator combate apărarea lui Ionescu și dovedește realitatea, respectiv faptul că Ionescu a fost cel care se afla la volanul mașinii care a produs accidentul, că el este autorul direct al acestuia și că a dat o declarație falsă în perioada în care nu fusese încă pus sub urmărire penală, în speranța de a îndrepta atenția autorităților judiciare singaporeze către un presupus alt făptuitor.
În final, reprezentantul acuzării a cerut condamnarea lui Silviu Ionescu la o pedeapsă orientată spre mediu și executarea ei în regim de detenție. Procurorul a mai cerut interzicerea mai multor drepturi civile în cazul fostului diplomat, precum și menținerea sechestrului pe un apartament ce îi aparține acestuia.
În continuare, judecătorul ascultă pledoariile avocaților lui Silviu Ionescu, urmând ca și acesta să dea o declarație, în ultimul cuvânt.
Fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore Silviu Ionescu este judecat pentru omor din culpă și părăsirea locului accidentului, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. Ionescu a fost trimis în judecată în 1 iulie 2010, de către procurorii Parchetului instanței supreme, care îl acuză de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și fals în declarații.
Potrivit acuzării, în 15 decembrie 2009, în jurul orei 3.10, Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri „ad interam” al României în Singapore, în timp ce conducea un autoturism Audi A6 aparținând Ambasadei României, nerespectând culoarea verde pentru pietoni, a accidentat, la o intersecție semaforizată, două persoane în vârstă de 30 și, respectiv, 24 de ani, care traversau regulamentar.
Ionescu a părăsit locul accidentului și a continuat să conducă mașina până la următoarea intersecție semaforizată, unde, nerespectând, de asemenea, culoarea verde pentru pietoni, a produs un alt accident soldat cu rănirea unei persoane în vârstă de 18 ani. Nici de această dată Ionescu nu a oprit, părăsind locul accidentului și abandonând mașina într-o zonă industrială a orașului Singapore, potrivit procurorilor.
Una dintre cele trei victime a decedat ca urmare a leziunilor grave ce i-au fost provocate în urma primului accident rutier, celelalte două suferind leziuni.
Ulterior producerii celor două accidente de circulație, Silviu Ionescu a sesizat poliția singaporeză cu privire la faptul că autoturismul Audi A6 a fost sustras din fața Ambasadei României, după ora 2.00, situație neconformă cu realitatea, pe care a susținut-o și prin declarațiile date în fața autorităților judiciare singaporeze, au mai arătat procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, Înalta Curte din Singapore i-a acordat despăgubiri în valoare de 360.000 de dolari lui Bong Hwee Haw – una dintre cele trei victime.
Bong, care la vremea accidentului din decembrie 2009 avea 24 de ani, este prima victimă care primește compensații pentru rănile suferite.
Prietenul său, Tong Kok Wai, în vârstă de 30 de ani, a murit după zece zile de la accident, iar o a treia victimă, Muhammad Haris Abu Talib, care avea 18 ani, a suferit răni ușoare.