Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au făcut, vineri, percheziții la Ministerul Agriculturii, Agenția Domeniilor Statului și Federația Sindicală Agrostar, de unde au ridicat mai multe documente, în cadrul unei anchete vizând fapte de corupție, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au precizat că procurorii anticorupție au ridicat de la sediile Ministerului Agriculturii, ADS și Agrostar mai multe documente, care vor fi analizate în cadrul unui dosar penal deschis recent.
În urma perchezițiilor nu au fost luate și măsuri preventive în cazul unor persoane care ar fi în atenția anchetatorilor în acest dosar, au mai spus sursele citate.
UPDATE: Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că în cadrul controalelor realizate la MADR trei birouri au fost sigilate pentru o oră. Totodată, biroul președintelui ADS și biroul unui alt director din cadrul ADS au fost sigilate în timpul controalelor.
Constantin susține că aceste controale vizează activitatea ADS și că au avut la bază două sesizări făcute de către o angajată a instituției.
Sesizările vizau achiziții de servicii de mentenanță pentru xeroxuri, faptul că în cazul a două mașini care nu mai erau folosite se utiliza în continuare cota de carburant și o serie de probleme legate de serviciile de pază și de serviciile de telefonie.
„Niciun angajat din Ministerul Agriculturii nu a fost chemat să dea declarații ca învinuit sau ca martor”, a declarat Constantin.
El a ținut să menționeze, de asemenea, că pe data de 1 noiembrie președintele ADS a fost demis, dar că această hotărâre a fost luată încă din luna septembrie și că a fost bazată pe dorința de „îmbunătățire a managementului în agenție”.