Prima pagină » Știri » Procurorii DNA cer aviz pentru arestarea deputatului Sebastian Ghiță, în dosarul privind protejarea rețelei de evaziune Păvăleanu

Procurorii DNA cer aviz pentru arestarea deputatului Sebastian Ghiță, în dosarul privind protejarea rețelei de evaziune Păvăleanu

Deputatul independent Sebastian Ghiță a fost audiat miercuri la sediul Direcției Naționale Anticorupție Ploiești, la ieșirea de la audieri el declarând că are doar calitatea de suspect în dosar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii DNA Ploiești cer avizul Camerei Deputaților pentru reținerea și arestarea preventivă a deputatului Sebastian Ghiță, în dosarul privind protejarea la nivelul conducerii poliției și parchetelor din Prahova a rețelei de evaziune fiscală din care făcea parte și Marcel Păvăleanu. Dosarul a fost redeschis după ce fostul procuror DNA Lucian Papici a dispus închiderea sa, pe motiv că faptele nu ar exista.

Ghiță este acuzat de dare de mită, folosire de informații care nu sunt destinate publicității, șantaj, cumpărare de influență, dar și de conducerea unui vehicul fără permis.

Procurorii DNA arată că în perioada 2013-2014, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești se afla un dosar penal privind o cauză complexă privind evaziunea fiscală și spălarea de bani. Mai multe persoane vizate de această anchetă ar fi obținut informații confidențiale din acest dosar, printre cei care au facilitat obținerea acestor informații fiind și Sebastian Ghiță, arată DNA.

„Informațiile confidențiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală”, arată DNA.

Sebastian Ghiță s-ar fi folosit de influența sa, pe care o folosea pentru menținerea și promovarea unor persoane în funcții publice, punând un magistrat și un șef al IPJ Prahova să-i furnizeze aceste informații confidențiale.

Ghiță dorea astfel să protejeze două persoane vizate de anchetă (una dintre ele era Răzvan Alexe, omul de încredere al familiei lui Mircea Cosma, cel care intermedia șpaga către aceștia), dar și să își protejeze propriile interese financiare, pentru că mai multe firme vizate de anchetă aveau afaceri cu el, arată DNA.

În schimbul informațiilor, Ghiță i-a promis șefului din IPJ Prahova că îl va sprijini să rămână în funcție și să obțină și alte funcții, iar magistratul a fost sprijinit să primească o funcție de conducere în cadrul unor instituții publice centrale.

Procurorii DNA îl mai acuză pe Ghiță că în martie 2011, pentru a înceta difuzarea unor reportaje denigratoare la adresa unei firme la un post de televiziune pe care îl controla prin firma Asesoft International, l-a constrâns pe patronul acestei firme să încheie un contract fictiv de prestări servicii cu Asesoft International, în valoare de 500.000 de euro. Din acești bani, Asesoft a primit în perioada iunie-septembrie 2011 peste 610.000 lei, arată DNA.

O altă acuzație adusă de DNA lui Ghiță este că a condus fără permis un autoturism Mercedes, fiind prins de poliție pe 22 iulie 2012 în Bărcănești, Prahova. Ghiță i-ar fi cerut șefului din IPJ Prahova să intervină la polițiștii Biroului Rutier DN1, pentru a-i determina să nu aplice legea, respectiv să nu îi dea amendă pentru depășirea vitezei și să nu constate infracțiunea de conducere fără permis – Ghiță avea permisul suspendat în perioada 22 martie 2012-18 august 2012. În schimb, Ghiță i-a oferit șefului din Poliție sprijin pentru menținerea în funcție.

„Nu sunt multe elemente pe care să le declar. Există o investigație, am înțeles acum despre ce este vorba, nu am elemente pe care să le declar. Am doar calitatea de suspect. Deocamdată, procurorii nu au avansat în această investigație. Dacă au ceva de comunicat procurorii, vor comunica dânșii ” a declarat Sebastian Ghiță, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție Ploiești.

Întrebat dacă îl cunoaște pe procurorul Aurelian Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care a fost audiat și el miercuri la sediul DNA Ploiești, Sebastian Ghiță a precizat : „Și eu locuiesc în Prahova”.

Conform unor surse judiciare, Sebastian Ghiță a fost audiat în dosarul „Lucian Papici”.

În 3 martie, șeful Biroului de Investigare a Criminalității la Regimul Fondurilor Publice și a Corupției din cadrul IPJ Prahova, Ștefan Dobre, și șeful Poliției Ploiești, Cristian Manea, au fost audiați la DNA Prahova, tot în dosarul „Lucian Papici”.

În acest caz au mai fost audiați șeful Serviciului Investigații Criminale din cadrul Poliției Prahova, Nicolae Zecheru, agentul Ionuț Ciorobea de la Poliția Economică, directorul adjunct al Direcției de Ordine Publică din cadrul IGPR, Gheorghe Parepa, și procurorul șef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose.

Audierile au avut loc în contextul în care ICCJ a confirmat redeschiderea urmăririi penale într-un dosar care vizează 13 persoane cu funcții importante din județul Prahova, iar dosarul ar fi fost clasat, în 2014, de fostul procuror DNA, Lucian Papici.

În 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a început cercetările într-un dosar evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 34 milioane de euro, în care erau vizate persoane cu funcții importante din Prahova. Surse judicare declarau că, în urma cercetărilor efectuate în cauză, ar fi reieșit faptul că persoane cu funcții importante din Poliția Prahova și structurile Parchetului ar fi dat informații din dosarele celor anchetați cu scopul de a tergiversa sau împiedica ancheta.

Lucian Papici, la acea vreme procuror DNA, care a anchetat presupusele fapte, a dispus clasarea dosarului, pe motiv că acestea nu se confirmă.

Citește și