Procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală pe Dan Voiculescu, pentru complicitate la șantaj în dosarul Antena Group
UPDATE 12.25 Procurorii DNA i-au adus la cunoștință lui Dan Voiculescu acuzațiile în dosarul Antena Group – RCS-RDS. Fondatorul Antenelor este acuzat de complicitate la șantaj, fiind pus sub urmărire penală în dosarul în care șeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, șefa trustului Intact Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, precum și fostul șef al ANAF, Șerban Pop, sunt de asemenea învinuiți. În acest dosar, trustul de presă Antena Group este pus sub învinuire ca persoană juridică, acest fapt fiind o premieră pentru presa românească.
„Mi s-a adus la cunoștință că aș fi complice. E o încercare de intimidare a presei, care demult e dorită. Este un conflict comercial, care nu are nicio legătură cu penalul. E pe bani mulți, într-adevăr, dar e comercial”, a declarat Dan Voiculescu la ieșirea de la audierile din DNA.
Procurorii DNA arată că Dan Voiculescu a fost informat permanent de fiecare demers din acest șantaj, atât de Sorin Alexandrescu, cât și de fiica sa Camelia.
„De asemenea, Voiculescu Dan i-a precizat lui Alexandrescu George Sorin că materialele compromițătoare ar trebui să fie difuzate și pe alte căi mediatice decât posturile de televiziune și i-a indicat să manifeste precauție cu ocazia întâlnirilor și discuțiilor cu partea vătămată”, arată procurorii DNA într-un comunicat de presă.
Dan Voiculescu a venit luni la DNA, pentru a fi audiat în dosarul de șantaj în care sunt cercetați, printe alții, fiica acestuia, Camelia Voiculescu, și directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu.
La intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fondatorul Partidului Conservator a ținut să îi transmită un mesaj șefului statului: „Vreau să-i transmit la modul cel mai serios lui Băsescu Traian că adversitatea noastră politică, de mare notorietate și de ani de zile, nu trebuie să afecteze valori fundamentale ale societății românești, cum e familia și, mai ales, cum e libertatea de exprimare, pentru care au murit oameni în decembrie. Asta e partea foarte serioasă și dureroasă”, a spus Voiculescu, căruia îi lipsea o lentilă de la ochelarii de soare.
Dan Voiculescu a venit la DNA însoțit de avocații Sergiu Andon și Gheorghiță Mateuț.
Direcția Națională Anticorupție a anunțat, în 25 iulie, că SC Antena 3 SA este urmărită penal pentru complicitate la șantaj, în dosarul în care sunt cercetați Sorin Alexandrescu, Camelia Voiculescu, George Matiescu, SC Antena TV Group și SC Intact Publishing SRL.
Potrivit procurorilor, în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu, l-ar fi constrâns pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract în condiții prestabilite, impuse de directorul general al Antena TV Group, sub amenințarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromițătoare pentru acesta și că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.
„Pe de altă parte, inculpatul a dispus trimiterea, către partea vătămată și către alte persoane, a unor adrese de informare emise de către Intact Publishing SRL și semnate de învinuitul Matiescu George-Daniel, în calitate de director general, prin care, sub pretextul desfășurării anchetei jurnalistice, se solicitau relații privind împrejurarea care făcea obiectul șantajului”, a arătat DNA, într-un comunicat de presă.
Totodată, pe posturile de televiziune aparținând Antena TV Group au apărut informații cu privire la compania RCS&RDS, al cărei administrator era Ioan Bendei, aspect de natură să accentueze convingerea că ar putea fi date publicității materialele compromițătoare.
„Începând cu data de 22 aprilie 2013, au fost difuzate pe postul TV Antena 3, sub forma unor știri, materiale cu caracter denigrator la adresa părții vătămate. În plus, începând cu data de 9 mai 2013, în scopul menținerii și amplificării stării de temere induse părții vătămate, pe postul de televiziune Antena 3 și pe cele aparținând SC Antena TV Group SA, a fost difuzat un spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupție în care ar putea fi implicată partea vătămată”, a precizat DNA.
Directorul general al Antena 3, Mihai Gâdea, a fost, joi, la Direcția Națională Anticorupție, procurorii aducându-i la cunoștință acuzațiile aduse societății în acest dosar. Mihai Gâdea a fost citat în calitate de martor în dosarul de șantaj.
Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi șantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.
Alexandrescu a fost arestat preventiv din 31 mai până în 6 iunie, când Tribunalul București i-a înlocuit măsura dispusă de Judecătoria Sectorului 1 cu interdicție de a părăsi țara.
Sorin Alexandrescu a depus, în 22 iulie, o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5, pentru denunț calomnios în cazul administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, în care a arătat că acesta a folosit date false sau eronate atunci când l-a denunțat la DNA.
În 11 iulie, procurorii au extins cercetările în dosarul lui Sorin Alexandrescu și au dispus începerea urmăririi penale față de Camelia Rodica Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA și la SC Intact Publishing SRL, și de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, pentru complicitate la șantaj. De asemenea, sunt cercetate SC Antena TV Group SA și SC Intact Publishing SRL, pentru șantaj.
Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie actul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obțină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.
Procurorii au arătat că Sorin Alexandrescu urmărea să-l determine pe Ioan Bendei să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord și cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promițând în schimb să nu mai publice informațiile legate de contractul dintre RCS&DS și firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.
Sorin Alexandrescu ar fi discutat cu Camelia Rodica Voiculescu despre adresa trimisă lui Bendei, emisă de Intact Publishing, potrivit procesul verbal de redare a înregistrării convorbirii telefonice care a avut loc între cei doi în 26 aprilie, au arătat procurorii. Camelia Voiculescu i-ar fi atras atenția lui Alexandrescu să aibă grijă: „Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Și oricum tre” să ai super grijă, te rog!? Știi că … Acum mi-a dat și mie tata grija aia. Să mă suni și pe mine după aia”.