Procurorii îi permit lui Sebastian Ghiță, aflat sub control judiciar, să plece cinci zile în Grecia
Procurorii DNA Ploiești au admis o cerere de modificare a controlului judiciar depusă de deputatul Sebastian Ghiță, astfel încât acestuia i s-a permis să părăsească țara, începând de joi, timp de cinci zile, el plecând în Grecia în interes personal, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Deputatul Sebastian Ghiță, urmărit penal sub acuzația de sprijinire a unui grup infracțional organizat în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, a depus la DNA Ploiești o cerere de modificare a condițiilor controlului judiciar, cerere care a fost acceptată, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse judiciare.
Astfel, Ghiță a primit permisiunea de a părăsi țara timp de cinci zile, începând de joi. El a plecat în Grecia, deplasarea făcându-se în interes personal.
Sebastian Ghiță a fost pus sub control judiciar în luna februarie a acestui an, iar la expirarea celor 60 de zile de control judiciar procurorii au prelungit măsura preventivă. De fiecare dată, Ghiță a contestat în instanță decizia anchetatorilor privind controlul judiciar, însă judecătorii i-au respins cererile.
La sfârșitul lunii aprilie, Sebastian Ghiță a fost citat la DNA Ploiești pentru a i se aduce la cunoștință că procurorii i-au pus sechestru pe bunurile imobile și pe conturi, parlamentarul spunând că nu se consideră vinovat în dosarul în care este acuzat de favorizare de grup infracțional.
Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, a fost arestat preventiv în 18 februarie, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. Ulterior, Herțanu a fost plasat în arest la domicliu, în urma unei decizii a instanței supreme.
În același dosar, au fost fost plasați sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiță, deputatul PSD Vlad Cosma și tatăl acestuia, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum și omul de afaceri Liviu Munteanu.
Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma au sprijinit grupul infracțional din care făcea parte Iulian Herțanu ca să acceseze și să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a rețelei de canalizare din orașul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.