Prima pagină » Știri » Procurorii verifică dacă polițistul care a murit era în dispozitiv de însoțire a ministrului Oprea

Procurorii verifică dacă polițistul care a murit era în dispozitiv de însoțire a ministrului Oprea

Procurorii verifică dacă polițistul care a murit era în dispozitiv de însoțire a ministrului Oprea
Procurorii verifică dacă polițistul care a murit era în dispozitiv de însoțire a ministrului Oprea

Procurorul Adrian Țîrlea de la Parchetul Tribunalului București a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, în legătură cu faptul că polițistul Bogdan Gigină ar fi făcut parte din dispozitivul de însoțire a ministrului Gabriel Oprea, că la Parchet nu există documente care să confirme acest lucru, dar că este o informație pe care procurorii o au încă în curs de verificare.

„Am auzit și noi acest zvon, nu deținem niciun document care să confirme, însă, lucrul acesta. Însă, este o informație care face obiectul unor verificări”, a spus Adrian Țîrlea.

Surse din Poliție au declarat, pentru MEDIAFAX, că marți seară, înaintea producerii incidentului, polițistul Bogdan Gigină deschidea dispozitivul care îl însoțea pe ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea. Pe traseu, unul dintre șefii agentului de la Rutieră ar fi fost auzit prin stație în timp ce îi îndemna pe membrii echipajului să se grăbească.

Polițistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a decedat marți seară, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Știrbei Vodă din Capitală.

Șeful Serviciului de Presă al Poliției Capitalei, Diana Sarca, declara că groapa în care a căzut polițistul cu motocicleta era semnalizată, în zonă având loc lucrări la carosabil. Sarca a precizat că polițistul se afla în misiune și se îndrepta către o zonă în care ar fi urmat să fluidizeze circulația.

Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în acest caz procurorii de la Parchetul Tribunalului București au deschis un dosar de cercetare penală în care s-a început urmărirea in rem, pentru fapta de ucidere din culpă.

Procurorul de caz a făcut cercetarea la fața locului, asistat de polițiști criminaliști, a luat declarații mai multor muncitori care efectuau lucrări în zona unde era săpată groapa, dar și unor martori prezenți în zonă la momentul accidentului, au precizat sursele citate.

În cadrul anchetei s-a mai solicitat Poliției să spună dacă agentul de la Brigada Rutieră se afla în timpul serviciului și ce misiune executa.

De asemenea, procurorul de caz a cerut firmei care efectua lucrările detalii cu privire la acestea, urmând să verifice dacă groapa era semnalizată corespunzător, dacă lucrarea avea toate avizele și autorizațiile necesare și dacă au fost respectate toate prevederile din Codul muncii.

Sursele citate au precizat că anchetatorii urmează să reaudieze persoanele care marți au dat scurte declarații.

Anchetatorii așteaptă și rezultatul autopsiei făcute miercuri la Institutul Național de Medicină Legală.

După primirea tuturor probatoriilor, anchetatorii vor putea să stabilească dacă poate fi atrasă răspunderea penală „in personam”, respectiv dacă va fi dispusă începerea urmăririi penale în cazul unor persoane.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că în anchetă vor fi verificate și imaginile surprinse de camerele de luat vederi din zona accidentului. O cameră a Primăriei a fost identificată, urmând ca anchetatorii să stabilească și dacă operatorii economici din zonă au camere de luat vederi care au surprins momentul accidentului.

Primăria Capitalei arată miercuri, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX, că groapa de pe strada Știrbei Vodă, în care a căzut polițistul de la Brigada Rutieră a Capitalei, a fost făcută în cadrul unei lucrări pentru remedierea unei avarii la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, solicitată de Distrigaz Sud Rețele, care avea aviz de la Primăria Capitalei până miercuri.

Lucrarea, înregistrată în 16 octombrie, trebuia să fie executată în perioada 16-18 octombrie. Ulterior, în 19 octombrie, execuția lucrării de remediere a avariei la rețeaua de distribuție a gazelor naturale a fost prelungită pentru perioada 19-21 octombrie, a precizat sursa citată.

În aviz se precizează că titularul lucrării are obligația să comunice telefonic administratorului de drum al zonei afectate și RATB (în cazul avariilor care afectează zona căii de rulare) datele necesare identificării avariei și să predea, pe bază de proces-verbal, zona afectată, readusă la starea inițială.

„În cazul în care condițiile de mai sus nu vor fi respectate, prezentul aviz își pierde valabilitatea, urmând ca cei care se fac responsabili de nerespectarea lor să fie sancționați conform prevederilor legale”, se arată în document.

Miercuri, agentul șef adjunct de poliție Bogdan Cosmin Gigină a fost avansat post-mortem în gradul de subinspector de poliție de către ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, la propunerea inspectorului general al Poliției Române.

Bogdan Cosmin Gigină avea 28 de ani, era căsătorit și lucra de opt ani în Ministerul Afacerilor Interne.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și