Prima pagină » Știri » Procurorul Alfred Savu, urmărit penal pentru represiune nedreaptă. Ar fi trimis în judecată un notar public NEVINOVAT

Procurorul Alfred Savu, urmărit penal pentru represiune nedreaptă. Ar fi trimis în judecată un notar public NEVINOVAT

Procurorul Alfred Savu a fost pus, vineri, sub urmărire penală pentru infracțiunea de represiune nedreaptă, anunță Secția de anchetă a magistraților, precizând că acesta e acuzat că ar fi trimis în judecată un notar public despre care ar fi știut că este nevinovat.

„Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror de caz a instrumentat un dosar al D.N.A. – ST Ploiești și, cu intenție, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față un notar public, iar ulterior, prin rechizitoriul din data de 23.12.2015 a dispus sesizarea instanței de judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, deși ar fi știut că notarul public este nevinovat”, anunță Secția de anchetă a magistraților.

Suspectul ar fi încălcat obligația de stabilire a vinovăției în funcție de ansamblul probator administrat, exisând suspiciunea că nu ar fi analizat situația de fapt sub toate aspectele și nu ar fi administrat mijloace de probă atât în apărare, cât și în acuzare.

Vineri, 22 martie, lui Alfred Savu i-a fost adusă la cunoștință efectuarea în continuare a urmăririi penale, el fiind audiat la Secție.

Foto: Captură

 

Autor

Citește și