Procurorul care a provocat un accident fiind băut a plecat singur din DNA, înainte să fie dat afară de Kovesi. Unde va lucra acum

Publicat: 16 01. 2018, 19:37
Actualizat: 16 01. 2018, 19:44

Eugen Stoina va reveni de miercuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a notificat DNA pe 11 ianuarie 2018, ora 19:30, că pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost înregistrat un dosar penal referitor la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism care aparține și care era condus de procurorul Eugen Stoina.

Accidentul s-a produs în Capitală pe 11 ianuarie 2018, în jurul orei 15:00, iar în urma impactului nu au rezultat victime care să fie spitalizate.

„Din datele care ne-au fost comunicate, a rezultat faptul că cel care a produs accidentul de circulație, prin aceea că nu a păstrat distanța regulamentară între vehicule, este procurorul Stoina Eugen și că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Precizăm că în ziua producerii accidentului, acesta se afla în concediul legal de odihnă pentru perioada 11-12 ianuarie 2018, aprobat de șeful de secție”, arata DNA, într-un comunicat de presă.

Având în vedere aceste lucruri, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis către Secția pentru Procurori a CSM solicitarea de aviz în vederea revocării procurorului Eugen Stoina din funcția de procuror DNA. Totodată, magistratul a solicitat și el încetarea activității la DNA.