Procurorul Emilian Eva a contestat decizia CSM de suspendare din funcție

Publicat: 23 08. 2015, 14:05
Actualizat: 24 10. 2016, 07:10

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va discuta, în ședința de luni, o notă a Direcției resurse umane și organizare privind contestația lui Emilian Eva, formulată după ce în ședința Secției pentru procurori din 13 iulie s-a decis suspendarea magistratului din funcție, ca urmare a arestării sale preventive.

Emilian Eva, procuror la Parchetul Tribunalului Iași, a fost arestat preventiv în 10 iulie, printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), la propunerea Direcției Naționale Anticorupție, care l-a acuzat de luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția și fals în declarații. Mandatul de arestare a fost prelungit, în august, pentru încă 30 de zile.

Potrivit procurorilor DNA, în mai-iunie 2014, perioadă în care tatăl procurorului Emilian Eva, Ludovic Eva, se afla internat în Spitalul Clinic de Urgență „Profesor dr. Nicolae Oblu” din Iași, magistratul i-a cerut doctorului cardiolog Dan Tesloianu să facă toate eforturile profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”.

Ulterior acestei solicitări, în 16 iunie 2014, Emilian Eva a dispus renunțarea la urmărirea penală față de medicul cardiolog, care era cercetat pentru luare de mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals și înșelăciune, argumentând că faptele nu există. Soluția a fost dispusă la un interval de doar patru zile după ce dosarul i-a fost repartizat procurorului Emilian Eva.

Conform anchetatorilor, imediat după ce magistratul a clasat dosarul medicului, în perioada septembrie 2014 – martie 2015, Emilian Eva a cerut și a primit diverse bunuri și foloase necuvenite de la Dan Tesloianu.

„Astfel, la solicitările numitului Eva Emilian, în lunile decembrie 2014 – martie 2015, Tesloianu Nicolae Dan i-a furnizat numitului Eva Emilian un număr de 52 de tablouri, respectiv cinci tablouri, iar acesta din urmă a intermediat tranzacționarea tablourilor sus-menționate martorului Mardarasevici Gabriel, percepând un comision de 13.000 de euro, respectiv 3.000 de euro. În același interval, și în baza aceleiași rezoluții infracționale, Eva Emilian a pretins și primit de la Tesloianu Nicolae Dan, la un preț subevaluat, lucrarea «Peisaj mediteraneean», executată de R.Negelly, pentru care a plătit suma de 1.000 de lei, în loc de valoarea de piață de 2.000 de lei”, conform documentelor procurorilor anticorupție.

Anchetatorii au mai stabilit că, în decembrie 2014, Eva i-a cerut lui Tesloianu să identifice un nou lot de tablouri pe care voia să le cumpere și să le revândă. Procurorul avea, în acest sens, 20.000 de euro, bani pe care îi împrumutase de la Giani Canschi, martor în acest dosar.

„Tesloianu s-a conformat și a negociat cu numitul Vijulan Sorin achiziționarea unui număr de 12-13 tablouri, contra sumei de 15.000 de euro. Ulterior, inculpatul Eva Emilian i-a spus că tablourile sunt false și i-a cerut în cuantumul celor 20.000 de euro, pe care susținea că trebuie să-i returneze, alte cinci tablouri valoroase din colecția proprie, pe care a precizat că i le va remite soției martorului Giani Canschi”, se mai arată în documentele procurorilor.

În urma investigațiilor a mai rezultat că Emilian Eva nu a restituit nici până în prezent suma de 20.000 de euro luată cu împrumut, obținând astfel de la medicul cardiolog, în mod necuvenit, picturi cu o valoare de piață de 20.000 de euro.

Procurorii au ajuns și la concluzia că Emilian Eva a cerut și primit de la Dan Tesloianu un tablou intitulat „Natură statică cu cești”, de Vasile Popescu și un tablou „Natură statică cu statuetă de abanos”, de Dimitrie Berea.

„În data de 12 ianuarie 2015, Eva Emilian a făcut demersuri la Ministerul Culturii – Direcția Județeană pentru Cultură Iași, a obținut un Certificat de export definitiv din care rezulta, în mod neadevărat, că proprietarul tabloului semnat de Dimitrie Berea, ar fi fost fiica acestuia, Eva Bianca Mădălina, și a trimis tabloul, împreună cu alte două tablouri, în Regatul Unit al Marii Britanii, în vederea valorificării acestora”, potrivit acelorași surse.

Procurorii anticorupție susțin că, în perioada august 2014- iunie 2015, Emilian Eva a tranzacționat sau a intermediat tranzacționarea unui număr de peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

Sursele citate au precizat că, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, Emilian Eva ar fi achiziționat, de la diverse persoane, 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotați pe piața de artă din România, pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-ar fi lăsat în custodie spre evaluare la Casa de licitație Ara Art din București. Dintre aceste opere de artă, 16 tablouri, semnate sau executate de pictorii Ziffer Sandor, Nicu Enea, Piliuță Constantin, A. Popp, Oszcar Nagy, Thorma Janos și Aurel Ciupe, au fost evaluate la 81.600 de euro.

Totodată, în perioada ianuarie – februarie 2015, Emilian Eva ar fi postat, prin intermediari, spre vânzare, pe site-ul olx.ro, cu mențiunea „tablouri originale/expertizate”, 34 de opere de artă presupus a fi semnate sau executate, printre alții, de pictorii Octav Băncilă, Tibor Erno, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Samuel Mutzner, Jean Cheller, Sion Theodorescu, Ludovic Basarab, Ștefan Pelmuș, Constantin Piliuță, Mircea Ciobanu, Constantin Stahi, Max Herman Maxy, Sabin Bălașa și Jean Steriadi, solicitând suma totală de 51.800 de euro.

Din datele deținute de anchetatori mai rezultă că, în perioada 4 februarie – 22 iunie, Emilian Eva ar fi achiziționat sau a dus tratative în vederea achiziționării de la diverse persoane sau galerii de artă, a cerut evaluări de la persoane cu expertiză în domeniu, a restaurat, apelând la diverși pictori sau restauratori și a valorificat sau a încercat să valorifice aproximativ 97 de tablouri, dintre care 12 au fost evaluate, de către Eva și intermediari, la sumele de 84.500 de euro, 95.000 de lire sterline și 7.500 de lei, au precizat sursele citate.

„Din analiza declarației de avere pe anul 2015, dată pe propria răspundere, a rezultat faptul că, inculpatul Eva Emilian a făcut în cuprinsul ei mențiuni necorespunzătoare adevărului care sunt în totală contradicție cu situația de fapt descrisă mai sus”, susțin procurorii.

Emilian Eva, fost procuror la DNA Iași, în prezent procuror la Parchetul Tribunalului Iași, a devenit cunoscut după ce l-a trimis în judecată, în decembrie 2008, pe Dan Voiculescu, condamnat în baza probatoriului la 10 ani de închisoare.

În octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a fost sancționat de CSM cu diminuarea indemnizației cu 20 la sută pe o perioadă de cinci luni, pentru modul în care a anchetat un dosar de corupție al unor interlopi ieșeni. Prin aceeași decizie a fost sancționat disciplinar și procurorul Sorin Mihail Călin, care a primit un avertisment.