Procurorul general cere DECLASIFICAREA documentelor în Dosarul Revoluției

Procurorul general cere DECLASIFICAREA documentelor în Dosarul Revoluției
Publicat: 07/11/2016, 09:48
Actualizat: 08/11/2016, 08:35

„Evident, toate documentele care pot să aducă o contribuție pentru a clarifica situația de fapt de la Revoluție trebuie declasificate”, a declarat Augustin Lazăr la sediul CSM.

Precizările procurorului general al României au fost făcute în contextul în care procurorii militari au anunțat săptămâna trecută că cercetările în Dosarul Revoluției au fost extinse in rem, anchetatorii precizând vor fi investigate inclusiv fapte comise după 22 decembrie, perioadă în legătură cu care, anterior, s-a constatat că nu sunt indicii privind infracțiuni.

„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității”, transmite Parchetul General.

Efectuarea de cercetări ce vizează evenimentele ulterioare datei de 22 decembrie a fost unul dintre punctele menționate în cererea de redeschidere a dosarului.

„Până la data de 22 decembrie 1989, ora 12.00 comanda armatei era asigurată, potrivit Legii 5/1969 de Consiliul Apărării Republicii Socialiste România, dar în mod nejustificat ancheta nu și‐a propus și pe cale de consecință nu a stabilit cine a preluat comanda armatei la data de 22 decembrie 1989.Ancheta nu stabilește și nici nu și‐a propus să stabilească cine anume trebuia să exercite comanda armatei și cine a exercitat‐o efectiv, luând în considerare numirea generalului Victor Stanculescu în funcția de ministru al Apărării Naționale, revenirea generalului Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major al Armatei de la Timișoara în ziua de 22 decembrie, demisia guvernului Dăscălescu, difuzarea informației potrivit căreia generalul Nicolae Militaru a preluat comanda armatei.

Ancheta nu a reușit și nici nu și‐a propus să identifice persoanele din cadrul comandamentului militar, nu a stabilit ce atribuții aveau acestea, dacă printre aceste atribuții se regăseau și cele legate de instituirea cenzurii; nu s‐a stabilit identitatea persoanei/persoanelor care au decis înființarea acestui comandament; nu s‐a stabilit cine erau cei care furnizau informațiile celor care ulterior le transmiteau pe post; cum se primeau aceste informații, dacă erau verificate/cine le verifica și cum, în cazul în care nu erau verificate, de ce, în condițiile în care liniile telefonice și comunicațiile în general funcționau perfect Procurorii militari afirmă cu valoare de adevăr faptul că în perioada 22‐27 decembrie nu a existat un organism/o structură care să exercite puterea de stat întrucât numai în ziua de 27 decembrie a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decretul‐lege nr.2 al CFSN privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale”, se arăta în ordonanța prin care s-a cerut redeschiderea dosarului.

Bogdan Licu, în calitate de procuror general interimar, a cerut în luna februarie redeschiderea cauzei, în ordonanța fiind menționate aspectele care au dus la această decizie. Ulterior, instanța supremă a confirmat redeschiderea dosarului, acesta ajungând la procurorii militari de la Parchetul General. Potrivit extinderii dispuse în cauză, procurorii vor analiza și evenimentele petrecute după 22 decembrie.

„Situația premisă a infracțiunii contra umanității referitoare la existența unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localități în care au avut loc incidente armate cu consecințele menționate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existența unui plan după care s-a acționat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forțelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naționale și difuzarea unor ordine, rapoarte și informații false, scoaterea în stradă și înarmarea populației, respectiv crearea aparenței unui „război civil” în care să se confrunte unități înarmate aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne sau aceluiași minister, în scopul preluării puterii și legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste și uneori false, la tăierea legăturilor telefonice și aducerea la conducerea ministerelor de forță a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecința generării unui „război” psihologic și mediatic care a condus la producerea a numeroase victime”, au mai transmis procurorii militari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Imagini apocaliptice în Grecia, din cauza incediilor de vegetație! Zeci de mii de turisti au...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
S-a impus prin lege începând cu 1 iulie. Este obligatoriu în România să declari la...
Norii Shelf-Cloud, deasupra României. Când apare acest fenomen meteo rar
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare bunurile comune
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Miles Davis, Picasso al jazz-ului. „Nu vă temeți de greșeli. Nu există așa ceva”
×