Procurorul general interimar Bogdan Licu cere detalii despre dosarul protestului din 10 august 2018

Publicat: 02 05. 2019, 09:38

„În prima zi ca procuror general interimar, mă voi pune la curent cu principalele probleme care există în activitatea de urmărire penală. Voi avea întâlniri cu șefii principalelor structuri de parchet, iar primii pe care îi voi chema la mine vor fi cei din secția parchetelor militare. Cu aceștia discuțiile se vor axa pe două teme importante. Prima și cea mai importantă, stadiul cercetărilor în dosarul violențelor din 10 august și a doua temă – modul în care a fost soluționat dosarul Revoluției”, a declarat Bogdan Licu.

Licu spune că vrea să afle stadiul cercetărilor din dosarul privind protestul din august 2018 deoarece consideră că durează prea mult: „A trecut prea mult timp pentru ca acest dosar să mai dureze mult. Voi vedea care este stadiul cercetărilor. Poate trebuie ușor dinamizat”.

Procurorul general interimar a mai precizat că tot joi va verifica dacă în cadrul Parchetului General a fost efectuată o analiză a impactului ordonanței de urgență privind modificarea codurilor penale adoptate de Parlament în 24 aprilie.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, pe 19 aprilie, ca Bogdan Licu să preia funcția de procuror general interimar pentru o perioadă de două luni. Decizia vine după ce Augustin Lazăr s-a pensionat, mandatul său fiind încheiat în 27 aprilie.