Prima pagină » Știri » Produse contrafăcute în valoare de peste un milion de lei, descoperite în Portul Constanța

Produse contrafăcute în valoare de peste un milion de lei, descoperite în Portul Constanța

Polițiștii de frontieră și vameșii din Portul Constanța Sud-Agigea au descoperit în patru containere sosite din China câteva mii de produse contrafăcute, cu o valoare de piață care ar fi depășit un milion de lei, pe numele administratorilor firmelor importatoare fiind întocmite dosare penale.

Potrivit Gărzii de Coastă Constanța, polițiștii de frontieră și vameșii din Portul Constanța Sud-Agigea au controlat patru containere sosite din China pentru patru societăți comerciale din București, Giurgiu, Hațeg și Tigveni (Argeș), fiind descoperite câteva mii de bunuri contrafăcute – inele din cauciuc, pantaloni de damă, jucarii și treninguri pentru bărbați. Dacă ar fi fost vândute pe piață la prețul produselor originale, valoarea acestor bunuri ar fi fost de aproximativ 1.073.000 de lei.

Produsele au fost reținute de către autoritatea vamală pentru a fi trimise spre expertizare, iar pe numele administratorilor celor patru societăți comerciale au fost întocmite dosare penale pentru punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii, dosarele fiind înaintate Parchetului Judecătoriei Constanța.

Citește și