Profesor de matematică din Botoșani anchetat pentru că ar fi lovit o elevă
Un profesor de matematică de la școla din localitatea botoșăneană Lunca este anchetat de polițiști, după ce ar fi lovit o elevă de clasa a VI-a, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani declanșând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Inspectorul școlar general al județului Botoșani, Mihaela Huncă, a declarat corespondentului MEDIAFAX că ISJ Botoșani a fost sesizat de Poliția Botoșani despre un incident petrecut la școala din Lunca, o elevă fiind lovită de un profesor de matematică.
Ea a precizat că a dispus ca o comisie de la ISJ Botoșani să verifice cele sesizate și să dispună măsurile care trebuie adoptate în acest caz.
Huncă a mai spus că din informațiile pe care le are, profesorul de matematică ar fi agresat o elevă, iar Polițiai Rurală din comuna Hlipiceni s-a sesizat privind acest incident care a avut loc luni.
Ea a precizat că au fost anchetați tutorii copilului care nu doresc să depună plângere împotriva profesorului.
Șeful ISJ Botoșani a mai spus că profesorul acuzat de agresiune are 43 de ani vechime în învățământ, iar în 2 martie ar urma să iasă la pensie, pe parcursul activității didactice neavând nicio sancțiune disciplinară.